O priveste atent in timp ce se indeparteaza, linistita, fara sa stie ca e urmarita. Ii adulmeca parfumul, cu privirea ii contureaza formele. O striga si ii trimite pe o pala de vant putin din parfumul lui.
Se opreste din mersul ei, se intoarce si cauta vocea care o striga. Nimic. Liniste. Nu e nimeni in locul ala in afara de ea. Putea sa jure ca o strigase cineva!
Acum e in fata ei, ii gusta parfumul, ce il loveste din ce in ce mai puternic si il ameteste. Ii trece degetele prin par si o face sa tremure. O priveste in ochi, o prinde de mana si apoi ii da drumul. Ii mai da o sansa sa fuga. Ii place sa se joace cu prada, inainte de a o savura.
Dar picioarele ei nu se misca din loc. E prea ametita de parfumul lui, de ochii care o fixeaza inca, de vocea lui.
Incordat, simtindu-si fiecare muschi intins, asteapta momentul. Se intinde, inchide ochii si...
Si ce vina are prada, daca vanatorul si-a propus sa vaneze? Cum se poate apara de ceva care ataca intai psihicul, care ii patrunde in cap si apoi o ataca fizic? Ce vina are prada, daca mirosul ei inebuneste pradatorul, daca trupul ei atrage prin cele mai mici gesturi? Ce vina are prada ca e prada?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu