marți, 24 mai 2016

Freestyle ( Midas)








Nu te-apropia de mine, o sa ma ranesti
La fel cum au facut probabil toti ce-ii iubesc.
Sunt un fel de Midas, doar ca nu schimb in aur ,
Tot ce ating  dispare, in labirint de minotaur
Iubita, a plecat fara vreo explicatie,
Familia, m-a lasat cand aveam poate ce-a mai prosta situatie.
Prietenii, au ras cand le-am zis de depresie
Cu noptile fara somn aproape-am ajuns pe sectie
Spitalul 9, din a 9 a poarta a iadului direct la interventie
Am refuzat terapia, nu-mi intra nimeni in cap
E locul unde zilnic demonii mei se bat.
Si tot ce-mi place dispare, se pierde in abis
Si de-aia am cosmaruri , nu pot traii in vis
Imi vad fosta iubita, fata ei zambitoare
Se apropie de mine si cand-o ating, dispare.
Citesc pe buze "te iubesc"si tensiunea imi creste
Aud insa "sa nu ma mai cauti" si visul se opreste
Lumina, dimineata, pasari la fereastra
Camasa strans legata, pereti capitonati
A fost o noapte alba sau poate-a fost albastra
Scrieri de nebun, tot ce-ati citit uitati.

vineri, 20 mai 2016

Inger si demon


          Am cunoscut divinitatea. Am intalnit-O intr-o seara rece de iarna, mi-a zambit frumos.
    Si nu era ca un inger obisnuit, nu i-am vazut aripile. Doar am simtit caldura Ei si m-am bucurat de lumina aurei Ei. M-a luat de pe pamant si timp de cateva momente lungi cat zilele creatiei, m-a dus in raiul Ei. Simpla, minunata, tot timpul zambitoare, imi schimba starea instant cand O vedeam. Uitam de viata pamanteana si ma scaldam in lumina raiului Ei. Si cele mai negre ganduri mi le stergea doar cu o atingere. Imi trimitea motivatia de a fi, gaseam in Ea inspiratia atunci cand nu stiam ce sa fac.Zile minunate, ore , minute, savuram fiecare secunda petrecuta langa Ea. Imi placea sa O privesc, sa ii analizez toate trasaturile, sa ii simt parfumul. Imi placea sa O aud vorbind, sa O vad zambind. Imi placea sa ii simt atingerea...
    A urmat apoi izgonirea din gradina Edenului. Mi-a zmuls aripile, care imi crescusera in raiul ei si m-a aruncat in abis.
Plin de rani de la cadere, m-am ascuns din nou in intunericul in care m-a gasit si am lasat demonii sa se stranga in jurul meu. Unul cate unul, pana cand s-au format legiuni. In frig, in intuneric, fara compasiune pentru nimic din jur, m-am inchis in camera cea mai indepartata a iadului si am ramas mut, orb, aproape mort.
    Mi-au tinut companie doar cei 7 generali ai legiunilor de demoni. Am fost mandru ca ajunsesem in rai , apoi invidios ca raiul era acolo sus. Am inceput sa iubesc argintii, cu ei mergeam la desfrau, am devenit lacom dupa orice. Am trandavit apoi cand am vazut ca nimic nu ma multumea, ca mai tarziu sa devin manios pe tot, pe mine, pe lume, pe rai, chiar si pe iad.
    Si ca din senin, am auzit iar vocea divina. Din lumina mi-a intins mana, si m-a scos din intunericul meu, din nou. Legiunile mele de demoni nu imi mai ascultau brusc vocea, atunci cand vorbea Ea. Toti taceau si O ascultau, lasandu-se ghidati de lumina Ei.
As fi adus Iadul pe pamant, daca cineva sau ceva i-ar fi facut rau sau daca mi-ar fi facut un singur semn ca vrea sa fac asta.
    Am vazut in Ea din nou ceea ce am pierdut cand am fost izgonit. Aceiasi vibratie divina, aceiasi caldura in glas. I-am primit binecuvantarea si acum o urmez in lumina.
Insa demonii mei sunt dupa mine. Nu-mi sunt dusmani, nu mi-au fost niciodata. Mi-au tinut de urat in momentele grele si ii controlez.
Ii pot dezlantuii oricand asupra oricui indrazneste sa-mi pateze ingerul in vreun fel.
Partea frumoasa e ca doar eu pot sa O vad. Nu poti sa vezi divinitatea daca nu crezi in ea si mai ales daca ea nu crede in tine.
Stiu doar ca Ea e un inger ce cauta haosul si eu un demon ce cauta linistea. Ingerii sunt printre noi tot timpul, demonii la fel. Doar ca poarta masti de oameni si se pierd in multime.

Unde era Ea, acolo era Raiul. (Jurnalul lui Adam si al Evei, M. Twain)

sâmbătă, 14 mai 2016

Pestele cel mare



   Am avut un vis azi noapte. Eram pe malul unei ape, inconjurat de oameni si am reusit sa prin un peste cu mainile goale. Un peste mare, negru. De fiecare data cand incercam sa fac o poza cu el cineva mi-l lua din mana si facea poza in locul meu, ne lasandu-ma sa ma bucur de succesul personal. Apoi l-am lasat pentru cateva momente si am plecat de pe malul apei, cu gandul sa revin si sa dau drumul pestelui inapoi in apa. La intoarcere, pestele deja fuses mancat de catre toti cei care erau acolo.
     Introspectiv gandind acum, ala era pestele cel mare, ala dupa care alerg tot timpul. Fie ca e pestele cel mare din cariera sau cel din dragoste sau din orice domeniu. Cand reusesc sa-l prind, se pare ca nimeni nu se bucura pentru mine , ba chiar mai mult se pare ca toata lumea isi asuma meritele mele.
Cand intrun final hotarasc sa las pestele liber, sa poata sa-l prinda si altii, pentru ca eu am avut momentul meu de glorie, deja e devorat de lumea inonjuratoare. Deja e transat in vise mici si care nu mai pot fi puse cap la cap sa formeze o idee mareata. Ce ramane pe farfurie e doar un schelet alb al unui peste mare, devorat de realitate.
      Pe moment, prinzand pestele cel mare, am devenit la randul meu pestele cel mare. Si lumea inconjuratoare s-a repezit spre mine cu unditele lor si plase, sa devina la  randul lor pestele cel mare. Am ramas prins in navodul unui marinar batran care stie toate valurile apelor in care innot si care ma momeste tot timpul cu tentatii, ce ma distrag de la obiectivul meu de a fi pestele cel mare.
Si de cele mai multe ori ma prinde. Ma prinde cu o idee de a avea bani, ma agata cu o femeie care imi distruge lumea si imi seaca oceanele, facandu-ma sa ma zbat pe pamantul ars, in cautare de apa. Tot ea ma ia si ma salveaza , dar ma pune in acvariul din dormitorul ei unde sunt doar pestele cel mic.
   
 
   "Problema e dacă mai reuşeşti să ieşi din ceva, odată ce te-ai născut. Doamne, câţi peşti unul într-altul!"  (Iona, M. Sorescu)