Viata ca o prada

...ca toti tragem si alergam dupa cascaval, ca un soarece flamand. Toti asteptam si pandim in tenebre, pana cand vine momentul oportun sa apasam pe tragaci si sa atacam.
Ne nastem si ne luptam intai sa mergem in picioare, apoi sa vorbim si usor sa ne desprindem de cuib si sa incepem sa vanam singuri.
Luptam apoi sa invatam si sa dobandim cunostinte care sa ne ajute mai tarziu la vanatoare. Scoala generala, liceu, facultate, una dupa alta sunt alte partide de vanatoare la care luam parte, ca sa razbatem si sa ne continuam mai departe viata.
Zarim o fata, o admiram, o pandim, asteptam si aici momentul oportun sa atacam si ajungem sa vanam pana si iubirea. Pentru ca asa e viata, o prada si noi eterni vanatori. Si cum de multe ori la vanatoare mai si ratezi, nu tot timpul in viata iese cum vrei tu. Nu intotdeauna inveti de mic sa mergi si sa vorbesti bine, nu intotdeauna urmezi cele mai bune scoli si nu intotdeauna te indragostesti de cea mai buna fata. Si cum esti inca la o partida continua de vanatoare, incarci si tragi mai departe pana nimeresti tinta.
Iar panda, iar stat in tenebre si asteptat momentul oportun, pentru ca nu se stie de unde sare prada.
Partea buna e ca atunci cand ai obtinut o prada buna, o atarni pe perete si o arati si o lauzi intregii lumi. Si chiar daca poate stii ca exista altceva mai bun decat ce ai tu pe perete pana acum, cel putin ai cu ce sa te mandresti pana atingi alt ideal.
Viata-i ca o prada, noi vanatori eterni si timpul...eternul trofeu de agatat pe perete.