Am avut un vis azi noapte. Eram pe malul unei ape, inconjurat de oameni si am reusit sa prin un peste cu mainile goale. Un peste mare, negru. De fiecare data cand incercam sa fac o poza cu el cineva mi-l lua din mana si facea poza in locul meu, ne lasandu-ma sa ma bucur de succesul personal. Apoi l-am lasat pentru cateva momente si am plecat de pe malul apei, cu gandul sa revin si sa dau drumul pestelui inapoi in apa. La intoarcere, pestele deja fuses mancat de catre toti cei care erau acolo.
Introspectiv gandind acum, ala era pestele cel mare, ala dupa care alerg tot timpul. Fie ca e pestele cel mare din cariera sau cel din dragoste sau din orice domeniu. Cand reusesc sa-l prind, se pare ca nimeni nu se bucura pentru mine , ba chiar mai mult se pare ca toata lumea isi asuma meritele mele.
Cand intrun final hotarasc sa las pestele liber, sa poata sa-l prinda si altii, pentru ca eu am avut momentul meu de glorie, deja e devorat de lumea inonjuratoare. Deja e transat in vise mici si care nu mai pot fi puse cap la cap sa formeze o idee mareata. Ce ramane pe farfurie e doar un schelet alb al unui peste mare, devorat de realitate.
Pe moment, prinzand pestele cel mare, am devenit la randul meu pestele cel mare. Si lumea inconjuratoare s-a repezit spre mine cu unditele lor si plase, sa devina la randul lor pestele cel mare. Am ramas prins in navodul unui marinar batran care stie toate valurile apelor in care innot si care ma momeste tot timpul cu tentatii, ce ma distrag de la obiectivul meu de a fi pestele cel mare.
Si de cele mai multe ori ma prinde. Ma prinde cu o idee de a avea bani, ma agata cu o femeie care imi distruge lumea si imi seaca oceanele, facandu-ma sa ma zbat pe pamantul ars, in cautare de apa. Tot ea ma ia si ma salveaza , dar ma pune in acvariul din dormitorul ei unde sunt doar pestele cel mic.
"Problema e dacă mai reuşeşti să ieşi din ceva, odată ce te-ai născut. Doamne, câţi peşti unul într-altul!" (Iona, M. Sorescu)
