Asa plecam...

    Iti mai amintesti de ultima data cand te-ai incaltat cu tenisii aia crapati in talpa , ti-ai luat tevile de tuberman legate cu banda izoliera, ti-ai pus "teancul" de hartii rupte din caietele folosite la scoala, la brau si ai iesit afara sa te impusti cu prietenii? 

    Sau iti mai amintesti cand a fost ultima data cand te-ai jucat pitulusu' pana noaptea tarziu si ai intrat sa te ascunzi in apartamentul de la etajul 4, uitandu-te de la balcon cum te cautau ceilalti pana se plictiseau si ii auzeai: "hai ba, ca asta a plecat in casa. Hai si noi!"

    Asa am plecat...ne-am lasat copilul din noi uitat pe undeva prin coltul mintii si ne-am dus...am plecat in lumea oamenilor mari.

    Iti mai amintesti cand ai plecat intr-o seara de vara impreuna cu bunicul tau, sa stati in camp peste noapte, sa paziti recolta? Iti mai amintesti de ploaia aia care s-a pus din senin si de tine mic si zgribulit in bratele bunicului, care te proteja si te invata sa numeri timpul dintre fulger si tunet ca sa-ti dai seama daca furtuna mai tine sau nu? Asa ai plecat din curtea buniciilor, cu el de mana si peste ani a ramas doar amintirea unei nopti de vara.

    Iti amintesti cum ai plecat impreuna cu bunica, sa duceti turma de vaci la pascut si cum ati mancat la marginea padurii, cum te-a lasat sa tragi tu de galeata de apa din fantana si sa te vezi plin de forta, fara sa vezi ca ea tragea de lant sa te ajute? Si apoi ati stat la marginea padurii, ea iti spunea povestile din partea locului si tu o priveai fascinat, in timp ce mancai din bucata de branza luata din desaga ei? 

    Asa ai plecat din curtea ei, nepotul ei mic si te-ai intors dupa ani, aproape sa nu te recunoasca.

Iti amintesti cand ai stat ultima data la o bere, la centrala din spatele blocului? Aveai probleme, erai mai sarac, dar in sinea ta erai mai fericit, nu te lovise inca maturitatea. Asa ai plecat in casa , fara sa stii ca aia a fost ultima bere bauta pe bordura.

    Asa plecam in fiecare clipa din capitolele vietii noastre, fara sa ne dam seama ca pe fiecare pagina scrie sfarsitul unei ere. Plecam din copilarie, fara sa ne dam seama ca ne salutam bunicii pentru ultima data. Parasim bancile scolilor fara sa retinem ultimul sunet de clopotel , care ne trimite in vacanta permanenta. Plecam din cercuri de prieteni, ciocnind ultimul pahar, fara sa realizam ca ala poate fi ultimul shoot baut impreuna. 

    Si ce iei cu tine cand pleci? Ce ai luat din copilarie? Amintirile bune care ti-au construit latura sensibila? Amintirile rele care te-au intarit si care te-au facut sa nu devii materia din care ele au fost construite?

    Ce iei cu tine cand pleci dintr-un loc in altul? Fizic....4 cutii cu lucruri ....adica nimicuri...chestii materiale care nu conteaza.

    Iei amintiri ,momente pe care le pui in sertarele din fata mintii tale si care te vor face sa te intorci tot timpul de unde ai plecat  - daca nu fizic, macar vei calatorii imaginar in trecut.

    Asa plecam...caram lucruri materiale in bagaje de care nu avem nevoie..."Totul ia timp si timpul ia tot"

     Ne vom trezi candva poate uitati pe banca unui peron, cu gamantane pline de haine ponosite si bibelouri sparte ,fara sa stim cum am calatorit pana acolo, plecand din loc in loc pentru a cauta linistea, fara sa stim ca linistea ar fi venit daca aruncam gamantanele alea si calatoream doar cu bagajul mintii...retraind momentele fericite, impartasind bucuria lor cu cei din jur si invatand sa nu ne mai uitam la ceas din minut in minut pentru a ne asigura ca nu pierdem trenul vietii. 

Asa plecam...singuri...tristi...de pe un peron in noapte...

Miraj

   Ora 6, suna ceasul. Il amani , ca sa ai senzatia ca tu esti seful si mai poti sa dormi inca 5 minute. Deja te minti de la prima ora. Deja de la prima sonerie stii ca esti controlat si ca nu poti sa zici: azi e ziua in care fac ce vreau eu! Dar iti place iluzia aia in care te crezi stapan pe situatie.
   Te imbraci, iti pui ceasul la mana, in ideea ca asa o sa ai timp. Alt miraj. Ai ceas la mana degeaba, timp nu o sa ai. Nu ai timp sa te mai vezi cu prietenii, abia mai vorbesti cu familia, cat despre fata ta....te asteapta in fiecare seara sa te duci la ea, dar tu esti prea ocupat cu nimicuri. Cu iluzii ca iti faci viata mai buna, cu miraje care iti spun ca daca ai ceasul pe mana , poti sa ai tot timpul din lume.
Mergi spre serviciul ala prost , cu speranta ca de acolo o sa faci bani si o sa devi bogat, te lasi iar vrajit de un miraj: banul te face bogat. Dar nu realizezi ca poti sa ai toti banii din lume, dar daca nu ai cu cine sa-i cheltui, esti doar un robotel trist, programat sa fie trezit dimineata de ceasul lui automat, sa mearga la munca pentru banii lui, dar sa munceasca pentru altii si ca nu o sa fi niciodata liber si independent.
    Ne place iluzia data de sentimente. Ne place sa ne pierdem in fantasma unor ochi verzi ce ne spun cuvinte mari, zburam atunci. Nu vedem dincolo de ei si ignoram faptul ca totul e doar o fata morgana intr-un desert de trairi. Ne place minciuna asta dulce. Apoi cand mirajul dispare , ramanem uimiti, ca la un numar prost de magie. Ce, cum? Cum a facut asta?
   Ne place magia, iluzia ca avem timp, ca putem detine sentimente, ca bani pot cumpara orice.
Dar cand ramaneti singuri, noapte de noapte, va sunt alaturi bancontele? Dupa ce va aratati sentimente false tuturor, mai asteptati sa va mai creada cineva? Cand va uitati la ceasurile alea scumpe de la mana si realizati ca le privit singuri, mai conteaza ca aveti tot timpul din lume?
    Asta e magia din zilele noastre: purtam ceasuri la mana, ca sa avem timp, sa facem bani, care nu sunt ai nostrii, sa putem cumpara sentimente pe care nu le simtim, ca la finalul zilei , cand spectacolul se termina si ne dam masca jos, sa realizam ca suntem singuri.
    Hocus pocus!

30

 

 L-am cunoscut pe Cosmin acum foarte mult timp. De fapt, il stiu de-o viata. Am crescut impreuna. Il stiu de cand era mic si juca calusul in patutul lui, tinut de manutele lui mici, de tatal sau. Il stiu cum radea si topaia urmarind cu privirea fiecare miscare a tatalui lui. Il stiu de cand mama sa ii intindea mainile , ca el sa faca primii pasi spre ea. Si el era mic si tot un zambet si ea era tanara si frumoasa si il iubea cum il iubeste si acum.
    L-am urmarit apoi pe Cosmin in anii de scoala, acolo unde si-a inceput clasa intai un pic altfel fata de ceilalti copii. El era singurul care stia bancuri si nu ii placeau poeziile, asa ca prima "poezie "spusa la scoala, a fost un banc. Pentru ca asta invatase mai repede inainte de scoala, bancuri. De la tatal lui, care il lua peste tot cu el si i-a aratat lumea, in toate straturile ei. El i-a aratat cum e sa vorbesti cu un om important si sa nu te pierzi in fata lui, tot el i-a arata cum sa te comporti si cu cineva care e mai jos decat tine. De aici Cosmin a invatat curajul si orgoliul.
    L-am intalnit pe Cosmin la tara, in vacantele de vara. Acolo era mai tot timpul si desi Cosmin nu are frati, primul lui frate a fost varul sau. Se jucam impreuna, se certau, se bateau , se impacau . Imparteau tot exact ca fratii. Cosmin a invatat sa-mparta de la bunica lui. Tot ea, i-a vorbit prima data de credinta si Dumnezeu, tot ea l-a inavat prima rugaciune. Vad si acum imaginea de seara cu cei doi copii si bunica lor, facandu-si rugaciunea. Si a doua zi , Cosmin pleca in padure impreuna cu varul lui si bunicul. Aici a invatat sa iubeasca natura, de la bunicul lui.
    Apoi Cosmin a crescut. A iesit din cartier. SI-a cunoscut alti frati cand a ajuns la liceu. Si-a marit familia si au ramas impreuna pana in zilele noastre. Am fost cu el cand plec cu fratii in plimbari cu trenul stabilite peste noapte. Am cautat impreuna fantome prin case bantuite , am navigat pe ape, am urcat munti impreuna. Si chiar daca unii din frati au plecat in alte locuri, stiu ca ei sunt langa el. Si chiar daca nu suna, el stie ca oricand ar vorbi , ors a poarte conversatii ca si cand nu au plecat niciodata.
    Si l-am vazut pe Cosmin , iubind. A tinut la toate, pe unele le-a iubit , dupa altele a suferit. Mergeam cu el pe tren cand isi cauta iubirea in alte orase, cand facea surprize de la distanta sau cand se bucura de surprizele oferite. Imi povestea cum dupa ce esuase cumva in unele relatii s-a inchis si nu si-a mai exprimat sentimentele. Ii era frica, vorbea rar si cu mine despre asta. Imi spunea ca a regretat unele lucruri facute, dar totodata nu isi calca pe orgoliu sa se intoarca de unde a plecat sau mai degraba de unde a fost lasat. Stiu sigur ca le-a iubit pe toate chiar daca nu a spus-o cu voce tare.
    Cosmin munceste de la 21 de ani. Ne trezeam impreuna dimineata de dimineata la 4:30 si injuram corporatiile, dar totusi urcam in speciala si cu castile pe cap ignoram impreuna lumea matinala. Nici mie , nici lui nu ne place trezitul dimineata. Au fost ani frumos in acelasi loc de munca, unde a intalnit cateva persoane interesante. Dar trezitul la 4:30 l-a afectat cumva pe Cosmin. A urmat sa renunte la facultatea de aici ca sa incerce o idee. A plecat la Timisoara, dar fara familie, frati, iubita de atunci, nu a rezistat mult. Asa ca  s-a intors pe pamantul oltenesc.
    Si asta il face sa fie cumva mai altfel, pentru ca dupa incercarea cu facultatea de la Timisoara, a incercat din nou la alta in Craiova. Si la alta si la alta si la alta...Se pare ca educatia de stat nu era ceea ce cauta. Dar asta nu inseamna ca e un tip prost. Lenes da, delasator, da, dar prost in niciun caz.
    L-am vazut pe Cosmin si cand a plecat singur sa se regaseasca cumva. Nici macar nu am mai mers cu el , dar stiu prin ce a trecut si cum s-a schimbat. Cum a trecut de la ala catodata morocanosul si carcotasul , la cel care incearca sa inteleaga fiecare om in parte si care vrea sa constientizeze ca fiecare are lupta lui. L-am vazut trecand prin depresii cand nimic din viata lui nu iesea cum ar trebuii. L-am vazut cum s-a ridicat de atatea ori dupa ce a fost lovit.
Si pentru ca a atins nivelul 30 (e pasionat de jocuri Cosmin asta. El nu imbatraneste, doar creste in level) , eu va multumesc pentru ce e acum: multumesc mamei lui pentru ca l-a invatat sa fie bun, multumesc tatalui lui pentru ca i-a aratat lumea si la invatat sa aibe coloana. Multumesc bunicilor lui ca l-au invatat sa creada , sa iubeasca orice fiinta. Multumesc fratilor lui, care au fost langa el si care nu au plecat niciodata. Multumesc fostelor lui, pentru momentele in care era fericit cu ele, dar si pentru momentele cand nu au mai fost impreuna. Asta l-a invatat sa mearga mai departe. Multumesc tuturor, in numele lui. El e mai tacut, vorbeste doar cu mine, dar stiu ca astea ar fi si cuvintele lui.

La multi ani, Cosmin!

Prietenul tau, A.

AlterEgo

"- Iar tu, ma?! Iar aici? Ce s-a intamplat acum? Iar e vorba despre ea?
- Tot timpul e vorba despre ea...
- Ai vazut-o iar? Ati vorbit?
- Dar o vad tot timpul, in toate femeile din jurul meu si imi vorbeste tot timpul....chiar daca tace. O aud si ii vad buzele cumse misca, chiar daca ele sunt inchise.
- Esti nebun...las-o...te ucide. Nu vezi ca te deprima de fiecare data cand o vezi? Unde ai mai intalnit-o acum?
-...pai asta e altceva...am intalnit-o in vis...asa cum ne-am intalnit aproape in fiecare seara de cand a plecat. Si de fiecare data e din ce in ce mai real. Uite, acum eram impreuna, ma tinea de mana si sarutandu-ma imi spunea: "Nu o sa mai fim impreuna" si eu...eu radeam si am acceptat in vis asta, la fel ca atunci cand a plecat din realitatea mea.
I-am respectat dorinta si atunci si acum, pentru ca vreau sa stiu ca e fericita si ca nu ii stau in calea fericirii ei. La dracu, as dobora pe oricine i-ar sta in calea ei si ar face-o sa sufere....
- Pai si tu, idiotule? Tu esti fericit? Ei ii pasa de tine? Mai stie macar ca existi? Ea te viseaza?
- .....
- Normal ca taci....lasa-ma sa-ti raspund...NU! Nu existi pentru ea, nu cred ca ai existat macar...
- Nu e adevarat...am existat...in bratele mele se simtea protejata dupa o zi lunga. Cu mine dormea linistita, caci i-am vegheat somnul multe nopti la rand. Cu mine isi dadea masca jos de femeie puternica si mi se dedica toata..cum sa nu fi existat pentru ea?
- Si acum , mai existi? Te mai cunoaste?
- ...acum...ma cunoaste....dar cred ca ai dreptatea, ma cunoaste dar nu mai exist. Si parca cumva cred ca vrea sa ma stearga de tot din mintea ei. As vrea doar cand o vad sa pot sa-i vorbesc, sa o intreb cum e, daca e bine, sa ii spun cum sunt eu si cum imi port masca de om fericit in fiecare zi si imi joc rolul pentru care cu siguranta as primi un oscar. As vrea sa-i spun de fapt cum sunt noaptea , cand nu e nimeni langa mine, cum ma trezesc dupa o noapte cu 2 -3 ore de somn, in care am mai si visat-o...
Poti te rog, daca o vezi, sa-i spui tu astea? Mi-e prea frica sa o fac eu...o sa o sperii probabil...o sa fuga si nu o sa-mi mai apara nici macar in vise...
Te rog, ii spui?
3:30...sare din pat panicat....camera e goala ca deobicei. Putea sa jure ca nu e acasa si ca vorbea cu cineva. O cauta prin pat, apoi isi aminteste ca ea...ea a plecat de mult...A vorbit cu el tot timpul asta, un el care vede lucrurile altfel, dar care nu se face auzit si nu poate sa razbata la suprafata. Tot umbra ei il tine captiv in interior, il sugruma si il lasa in viata pe celalt el...ala care inca o viseaza, care inca ii soarbe vorbele de fiecare data cand o aude si se lasa pierdut in ochii ei. In camera e acum cel care moare daca nu o vede dar nici nu traieste cand o are in preajma si stie ca nu o sa mai fie a lui. Cel caruia ii pompeaza inima mai tare cand o aude , dar ii blocheaza arterele cand nu vorbeste cu el.
- Iar tu, ma?!