miercuri, 10 iulie 2013

Vis in realitate

Tu crezi ca asta e dreptate? Muncesti 8-9 ore la firme de prin state, pentru vise furate si apoi cand vezi plata pe state, iti vine sa tipi, sa urlii si injuri si injurul tau nu e nimeni. Sunt doar alti derbedei platiti la fel ca tine, in timp ce seful tau rade cu buzunarele pline.
Si tragi pe coate zilnic, dar nu se schimba nimic, doar ore suplimentare poate fara nicio motivare. Termini munca, te orpesti la un loto, iti mai incerci norocul si saptamana asta, dar la cum ti-a mers pana acum viata asta, stii ca norocul tau si-a dat de mult demisia si acum e angajat la patronii tai.
Te indrepti spre casa si aici nu mai e nimic dulce de mult. Cutia postala plina de facturi (doar CEZ, RDS si cateva banic iti mai scriu), nici nu le deschizi, doar le arunci pe masa. Deschizi fereastra si privesti lumea de sus, nu pentru ca esti cineva ci pentru ca acolo stai: la ultimul etaj intr-un bloc comunist din craiovita, cu izolatie proasta si prin care ploua cand se mai pune vreo furtuna.
Ai vrea sa fugi, sa pleci oriunde, sa iti faci bagajul si sa sari in primul tren venit in gara, dar la ce noroc ai, probabil o sa fie un personal care te lasa in prima halta de la iesire din oras.
Intins pe pat, inchizi ochii si ii deschizi in repetate randuri, tot sperand ca ai doar un vis si ca nu e viata ta, ceea ce se intampla acum.

Dar visul asta e chiar realitatea si de fapt cosmarurile tale tin de fantastic. Cand dormi esti de fapt plecat departe si e totul bine, ai familia langa tine, ai oamenii care conteaza alaturi. Nu umbla nimeni la costum si niciun analfabet nu iti mai da ordine. In cosmarurile tale e soare...
Si-apoi suna ceasul si te trezesti in realitate. Nori gri, ploaie crunta, omul in costum te suna si iti comanda iar viata. Singur, te tarasti din pat, iti imbraci hainele invechite si pleci sa faci bani pentru altii.

Un comentariu:

  1. Nu ti se potriveste sa lucrezi pt altii! Tu tb sa fii propriul tau sef.

    RăspundețiȘtergere