Nu mai sunt copil...

..si imi dau seama de asta in fiecare zi, cand mut perioada aia a vietii in cel mai dosnic sertar al mintii mele. Nu mai sunt copil de cand nu ma mai trezesc dimineata si imi inghesui doua caiete si o carte in ghiozdan, sa plec la scoala. Acum, ma trezesc dimineata, imi imbrac camasa alba cu gulerul si mansetele calcate si facute sa stea drept si plec la serviciul meu de om mare.
 Nu mai sunt copil de cand nu ma mai plang ca la scoala e greu si ca sunt lipsit de libertatile varstei, desi in vremea aia eram mai liberi ca oricand.
N intalneam zilnic, ne vorbeam zilnic, nu se intampla nimic daca nu invatam azi, sau nu faceam o tema sau orice altceva ce tine de "responsabilitatile"noastre de atunci. Ne bucuram la 5 lei pe care ii strangeam toti sa luam biscuiti varsati de la chioscul de langa scoala.
Acum, cand nu mai suntem copii, raspundem pentru orice actiune si suntem in stare sa ne vindem pentru mai putin de 5 lei, unii pe altii.
Eram copii si ne intalneam zilnic, doar ca sa pierdem tipmul pe centru cu o sticla de cola si o punga de chipsuri. Eram copii si ne sunam pe fix la 11 noaptea, ca sa stabilim ca maine plecam la munte sau ca o sa faceum un gratar sus la Orsova. Eram copii si urcam in primul tren, plecand oriunde ducea el. Ne cumparam brelocuri, cutite, pistoale, cani, tot felul de prostii cand erea ziua vreunuia dintre noi si ne bucuram pentru orice idiotnie de cadou.
Acum, in lumea oamenilor mari, ne vedem cand avem timp si atunci doar daca trebuie sa facem ceva stabilit cu ceva timp inainte, plecam in concdii programate cu luni intregi inainte, ne spunem "La multi ani"virtual si ne vorbim din ce in ce mai rar.
Nu mai suntem copii de cand '94 nu mai e anul ala de acum 6 ani. Acum vorbesc cu cu copii nascuti pe vremea cand Raducioiu si Ilie Dumitrescu inscriau in america si Romania inca mai juca la mondiale, copii care nu mai sunt nici ei chair copii. Nu mai sunt copil de cand fetitele care se jucau pana mai ieri in fata blocului meu cu papusile, au incput sa plimbe copii lor in carucioare.
Ne impuscam cu tevile de tuberman pana noaptea tarziu si nu murea nimeni, niciodata, Acum, se trage in noi din toat partile si murim in fiecare clipa, putin cate putin.
Ne-am pierdut nemurirea cand am facut pacatul primordial si ne-am lasat ispititi de viata oamenilor mari. Am fost alungati din paradisul copilariei si ne-am trezit in iadul adultilor.
Asa ca baga in cap, citeste textul asta cu voce tare si inregistreaza-l, pune-l pe player si asculta-l in casca: ne-am pierdut nemurirea der ne putem recupera paradisul!
Ia o pauza de le ce faci, iesi afara si bucura-te de soare, suna-ti un prieten vechi si inteaba-l ce face, alearga prin ploaie si murdareste-ti costumul scump fara sa-ti pese de consecinte. Adu-ti aminte de cum era cand erai copil!
Atunci, traiam fiecare moment, acum...murim...secunda cu secunda...