Cromatica

Tavanul alb, ca sa-mi aduca aminte ca sus e puritatea, pare atat de sus, vazut din patul meu. Am renuntat la culori si in camera mea, la fel cum am renuntat la culorile din afara camerei.
Am uitat rozul in care erau toate lucrurile pictate cand ram mic, am pierdut albastrul de langa albul Craiovei. Si parca nici de nuantele verdelui nu-mi mai amintesc.
Cer fara auriul soarelui, cer intunecat, plin de nori negrii. Nu stiu sa pictez raze de soare si daca incerc sa le pictez, pictez totul in efect de negativ. Nici macar sepia nu vad.
Nu mai percep nici tonuri de gri. Acum e totul ori alb, ori negru.
Si e negru intens, negru de fum, negru taciune stins. Negru ce-mi picteaza peretii camerei si se intinde si pe ventricole, cu trafaleti mari si plini de vopsea, trafaleti care incearca in fiecare zi sa acopere fiecare milimetru de perete.
Alb...pai ce e alb e atat de stralucitor ca nici nu indraznesc sa privesc spre el. E atat de orbitor incat inchid ochii de fiecare data cand privesc si totul devine iar negru, intens, negru de fum.
Zapada e alba, dar e murdara. I-au luat si ei puritatea. Pete de praf negru o murdaresc,  urme negre de pasi lasati de demoni in trup de oameni o intineaza. Urme negre, lasate de fiinte cu sufletul negru, cu minti intunecate si inimi rele. Negru in suflete candva pure...
Curcubeee fara culori se intind peste cerul negru. E alb si negru in 7 straturi si se intinde de aici pana departe, pana la capatul lumii si de acolo inapoi.
E o dualitate cromatica, ca o lebada alba ce se plimba pe un lac intunecat, intr-o noapte fara stele. E ca o floare colorata pusa intr-o vaza intr-o camera fara lumina. Ii vezi forma, dar nu vezi culoare, doar negru si conturul alb in intuneric.
E alb...e ....Negru....