Fara titlu

...fara sens , de fapt. Nici n-are rost sa scriu asta. Dar... ce sa fac, asa imi place mie sa aberez, sa fiu ironic, sa zic "chestii de umplutura". 

Cum sa fac sa nu spun un adevar care deranjaza, dar in acelasi timp sa nici nu mint? Cum sa evit sa spun unele chestii care fac rau cuiva, fara sa tac si sa evit persoana respectiva?
Daca nu zic nimic, nu e bine! Daca spun ce am in cap la fel, nu e bine! Pai si eu ce fac? Si nu e vorba de exprimare libera, asta pot sa o fac in fata persoanelor fata de care nu ma intereseaza daca le ranesc. E vorba de ceea ce poti sa spun, persoanelor la cere tin si care ma cunosc, care ma cunosc asa cum sunt acum, dar care stiu si detalii despre cum am fost inainte, detalii despre ce am facut, pe unde am umblat, ce am simtit, persoane care intradevar ma cunosc.

Cum sa-i spun cuiva caruia care chiar e interesat de cum ma simt, ca am starea asta pentru ca azi noapte m-am gandit la EA, fara sa primesc remarci de genul "...pai da si ea nici macar nu e recunoscatoare" ? ( vezi L., lumea deja nu te mai suporta, dar lumea nu te cunoaste asa cum te-am cunoscut eu). E problema ei daca e sau nu recunoscatoare. Si e problema mea daca eu inca ma mai gandesc la ea. Si daca nu vreau sa vorbesc despre asta, stiu de ce o fac. Pentru ca unele chestii trebuie sa ramana nespuse...

Acest text este un "text de umplutura" si trebuie tratat ca atare!  Si aici, da, am fost ironic!