Etajul 4

E micul meu cer, dar nu inseamna ca e neaparat raiul meu. E mai degraba purgatoriu, locul unde imi ispasesc pacatele usoare.
De la etajul 4 am vazut cum asfaltul din fata blocului a luat locul gradini de la parter, cum bara de covoare la care ne jucam, a disparut lasand loc pentru parcare.
De aici de susam vazut oamenii bucurandu-se de victoriile echipelor favorite si tot de aici de sus vad cum acum nu mai exista motiv de bucurie in fotbal.
Obisnuiam sa ies pe balcon si sa privesc luminile din varful releului de semnal din departare, ma fascinau. Acum vad doar scheletul de metal, ca o ruina a unui colos, fara lumini, doar o umbra mare ce se intinde spre cer.
Ieseam la fereastra si o urmaream cu privirea de sus, ca sa ma asigur ca intra in siguranta in bloc si tot de la fereastra de la etajul 4, am urmarit-o cum a urcat in masina si a plecat. Am ramas privind in gol strada ce se pustiise brusc, parca nicio masina n-a mai trecut dupa pe acolo.
Si in camera mea situata deasupra tuturor camerelor din blocul meu, candva familia se strangea in jurul televizorului si priveam desenele de la ora 6:30, in fiecare zi. Acum in camera mea sunt doar eu, in timp ce restul familiei sta ascunsa in barlogul dormitorului, fie bolnavi fie beti.
Am coborat cele 64 de trepte in fiecare dimineata si plecam bucuros spre scoala. Nu aveam zile in care nu voiam sa ma duc. Acum parca am 64 de sentinte la moarte, cand pasesc pe trepte, ca sa ajung la munca. Ma doare fiecare dimineata, cand stiu ca plec sa muncesc pentru altii si astept sa ajung inapoi acasa dinainte de a ajunge macar la serviciu.
Etajul 4 e templul meu, locul de unde imi tin lumea in spate ca un Atlas. Raiul, purgatoriul si iadul meu se afla aici.