"...sa te uiti la poze si sa ti-amintesti de cum erai
sau sa stai plouat intr-o zi frumoasa de mai..."
Dupa ce bagi multe zile la rand, munca, la un serviciu de cacat, dupa ce termini saptamana certat cu anumite persoane, dupa dimineati in care nu vrei sa te mai dai jos din pat, dar o faci pentru a te intoarce din nou la munca, uite ca mai am si zile libere. Si exact cum banuiam le am, dar degeaba. Nu ma simt in stare sa ies in soare, sa ma plimb sau sa fac ceva. Prefer sa zac pe podeaua camerei si sa privesc tavanul.
Nu-mi arde de plimbari sau alte chestii, cand stiu ca exista inca persoane care nu ar trebuii sa fie suparate, dar inca sunt suparate pe mine. Nu-mi arde sa alerg prin soare, nu-mi arde de nimic!
N-am chef de iesit in oras, cand stiu ca am bani doar de o bere (si aia la halba probabil), sa merg pe jos pana in centru doar pentru a economisi banii de tramvai.
Dupa zile cu soare,in care alergai de fericire…vin zile in care soarele te arde,in care pare cel mai mare dusman. Camera ta cu aceeasi 4 pereti, in fiecare zi, acum ,pare mai interesanta,parca e sanul mamei de care te sprijineai in copilarie, cand lacrimile-ti curgeau siroi,parca ,acum, cei 4 pereti ,odata reci, sunt singurii ce-ti inteleg durerea… Tavanul parca se inalta si se pierde,la un moment dat,parca e o poarta spre amintiri,pe care daca-l privesti atent iti povesteste cate-n luna si in stele. Si asa,stand in bratele peretilor si vorbind cu dragul meu prieten,tavanul,imi petrec eu noptile…departe de…tot. A.G.
RăspundețiȘtergere