Camera e cuprinsa de un intuneric rece. De jur imprejur, doar umbre tacute,asculta linistea. De undeva dintr-un colt se aude o soapta, ca un strigat plecat din gura unui mut. Pe pardoseala rece, el se taraste spre fereastra, unde intunericul pare sa-si aibe izvorul. Cu priviri de orb, o cauta. Ii deseneaza chipul pe draperie, o striga. Nu i-a mai auzit chemarea, vocea care ii vorbea in fiecare noapte. Si acum, cu inima in bucati, incearca sa o cheme iar, sa-l faca sa traiasca iar. Chiul nu i l-a mai vazut decat in noptile in care nu putea sa doarma, insa vocea nici macar in vise nu o mai aude. Se taraste, incearca sa se ridice, se impiedica iar de amintirea ei si cade. Tipa, ii striga numele si apoi asculta.
Liniste!
E atat de frig in camera asta, aburii respiratiei se transforma in adevarati nori. Ii gaseste poza, o priveste, suspina si se intinde din nou pe podea. O tine aproape de piept, de unde abia se mai simte o miscare infima.
Inchide ochii, sopteste un ‘adio ‘ si ramane nemiscat.
Moare !
Candva lumea sarbatorea o aniversare, acum, e doar o zi neagra in calendar, caci ea, nu i-a mai raspuns si doar glasul ei il mai tinea in viata. Imaginea ei ii curgea prin vene, alimentandu-i inima si tinandu-i spiritul treaz.
Pe retina lui se poate vedea chiar si acum, cand e cu ochii inchisi, zambetul ei. A murit, la fel cum se nastea in fiecare zi cand o vedea, cu ea in minte, cu ea in vene, cu ea in suflet. Buzele i-au ramas incremenite strigand-o. Un strigat mut, ce n-a mai ajuns pana la ea.
Priviri de orb, strigat de mut....
Fard pentru orb, ruj pentru mut...
RăspundețiȘtergereIntre timp, ea, trezita de gandurile strigate parce de el, isi taraste corpul lipsit de vigoare spre fereastra., aceeasi fereastra de unde in urma cu ceva timp izvora infinitul.Se uita la noptiera, simte ca lipseste ceva, da , poza lui data la o parte odata cu adapostirea celuilalt in caldura asternutului si trupului sau.Ar vrea sa-i trimita inapoi tot, de la zambetul cu care obisnuia sa se trezeasca odata,la lacrimile furioase si isterice cu care obisnuieste sa adoarma acum.De fapt de ce sa planga, mai bine isi sopteste ca plansul e pentru cele slabe…Dar nimeni nu stie si nu vede ce simte atunci cand il invinuieste pe el.Ea e aparata de ultimele trenduri in materie de machiaj si moda, care se contopesc minunat cu fata si corpul ei.Da,in oglinda este fata de care au nevoie toti,dar unde…unde este cealalta fata?Cea de care are nevoie doar el.A ingropat-o , a ingopat-o odata cu fotografia lui.Acum nu-i ramane altceva de facut decat sa isi plimbe papusa prin fata tuturor si sa trga sforile cum vrea.Dar stai…papusa e ea…Atunci cine trage sforile?
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergereInstictul ar putea sa traga sforile,sau constiinta deopotriva.Ori,probabil,un impuls de razbunare sadita in subconstient.
RăspundețiȘtergere