Stau pe marginea prapastiei gandindu-ma pentru a nu stiu cata ora daca sa ma arunc sau nu. Daca ma arunc, pentru ce o fac? Dar daca raman, aceasi intrebare, pentru ce? Privesc spre cer, gandindu-ma ca poate gasesc un raspuns, insa observ altceva. Nu sunt chiar pe marginea abisului. Mai sus de mine, peretele se continua. Aaaaaa....acum imi amintesc....de acolo am cazut eu candva! Inseamna ca si acum daca voi cadea din nou, o sa ma opresc pe alta stanca, zdrobit de pietre. E ciudat insa cum am ajuns mai sus, cu aripile astea care nu stiu sa zboare doar in picaj si sa se avante doar spre negura abisului! Ce m-a ajutat atunci sa zbor? Ce ma poate face din nou sa ajung acolo? Atunci am sarit singur incercand s-aujung mai sus si am esuat pe stanca de jos? Am fost impins cu aripile legate? Acum imi vad aripile, stiu ca sunt schimbate (Sunt un înger de piatră,/Cu chip alb şi aripi de zmoală). Nu stiu cum pot sa zboare, insa le simt dorinta de a se arunca in gol, cu fiecare clipa ce trece. Simt ca nu le mai pot tine legate de mine mult timp si o sa ma las purtat de ele pe adierea vantului.
(Post aiurea)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu