Planeta maimutei

Rauri de lava spala stepa arida. Cerul inca e acoperit de nori de cenusa si tot pamantul e imbracat intr-o lumina obscura. In aer plutesc mirosuri de carne arsa si animale moarte. Un os aici, o bucata de piele dincolo...si in rest...nimic...Pamantul e un imens cimitir.
Niciun sunet, nicio miscare, nimic. Pamant ars, rauri de lava, cenusa si resturi de fiinte intrate in putrefactie.
Undeva, sub un mormant facut din pietrele pravalite de pe munti, cineva sau ceva pare ca e in viata. O miscare, un icnet scurt si apoi iar liniste. O fi fost vantul, nici macar viermii nu au supravietuit cataclismului. Orasele au fost sterse, toata civilizatia distrusa, toti oamenii...morti. Ceea ce ei au creat ca sa-i apere...de fapt i-a distrus. Ceea ce ei au facut....si linistea e sparta de un urlet animalic. Pietre zboara in toate partile si de sub mormantul improvizat, o creatura umanoida sare la suprafata.

Fiinta de 1.5 m inaltime, cu membrele superioare atarnand pana in pamant, priveste speriata in jurul sau. Capul mare, ochii cu pupilele dilatate, membrele lungi, o fac sa para ce in maxima alerta. Ridica nasul spre cer si adulmeca mirosul de cadavre.
Paseste cu frica si tresare la orice zgomot. Cum a fost posibil sa supravietuiasca....sa reziste apocalipsei?
Se opreste brusc, ca si cand si-ar fi amintit de ceva si se intoarce spre locul de unde a stat ingropat in pamant. Inca un urlet grotesc si incepe sa scormoneasca pamantul cu degetele. Piatra dupa piatra, apoi pamantul tot il scoate afara si sapa si urla si iar sapa. Se opreste, ia pamantul in pumni si il priveste. Arunca si ultimele pietre si apoi trage ceva din groapa. Miniatura fiintei ii zace cum in brate. In maini tine acum un mic animal ce-i seamana perfect. Se apleaca asupra lui, il miroase, il impinge cu degetele in piept, chiar tipa la el. Nimic. Niciun raspuns, niciun zgomot. Il pune jos, il mangaie pe cap si il priveste. Omenirea i-a distrus viata, i-a distrus familia. Incepe sa alrge, tipa, urla, ochii devin rosii, isi scoate coltii la iveala si porneste intr-o goana nebuna spre nicaieri. Vrea sa plece departe de puiul mort, de mormantul ala care totusi l-a tinut in viata. Si in mintea lui, incep sa apara primele ganduri de razbunare.
Dar razbunare pe cine? Mai e oare cineva pe planeta asta? Poate sa mai gaseasca vreun vinovat? Si daca el a supravietuit, oare nu mai e nimeni ca el?
E in mijlocul stepei, singur, furios, turbat de ura, ranit, plin de sange, cenusa si pamant si totusi alearga. Undeva in spate, la kilometrii departare, se mai aude o explozie. Inca un vulcan se elibereaza....
Oare chiar nu mai e nimeni???