30

 

 L-am cunoscut pe Cosmin acum foarte mult timp. De fapt, il stiu de-o viata. Am crescut impreuna. Il stiu de cand era mic si juca calusul in patutul lui, tinut de manutele lui mici, de tatal sau. Il stiu cum radea si topaia urmarind cu privirea fiecare miscare a tatalui lui. Il stiu de cand mama sa ii intindea mainile , ca el sa faca primii pasi spre ea. Si el era mic si tot un zambet si ea era tanara si frumoasa si il iubea cum il iubeste si acum.
    L-am urmarit apoi pe Cosmin in anii de scoala, acolo unde si-a inceput clasa intai un pic altfel fata de ceilalti copii. El era singurul care stia bancuri si nu ii placeau poeziile, asa ca prima "poezie "spusa la scoala, a fost un banc. Pentru ca asta invatase mai repede inainte de scoala, bancuri. De la tatal lui, care il lua peste tot cu el si i-a aratat lumea, in toate straturile ei. El i-a aratat cum e sa vorbesti cu un om important si sa nu te pierzi in fata lui, tot el i-a arata cum sa te comporti si cu cineva care e mai jos decat tine. De aici Cosmin a invatat curajul si orgoliul.
    L-am intalnit pe Cosmin la tara, in vacantele de vara. Acolo era mai tot timpul si desi Cosmin nu are frati, primul lui frate a fost varul sau. Se jucam impreuna, se certau, se bateau , se impacau . Imparteau tot exact ca fratii. Cosmin a invatat sa-mparta de la bunica lui. Tot ea, i-a vorbit prima data de credinta si Dumnezeu, tot ea l-a inavat prima rugaciune. Vad si acum imaginea de seara cu cei doi copii si bunica lor, facandu-si rugaciunea. Si a doua zi , Cosmin pleca in padure impreuna cu varul lui si bunicul. Aici a invatat sa iubeasca natura, de la bunicul lui.
    Apoi Cosmin a crescut. A iesit din cartier. SI-a cunoscut alti frati cand a ajuns la liceu. Si-a marit familia si au ramas impreuna pana in zilele noastre. Am fost cu el cand plec cu fratii in plimbari cu trenul stabilite peste noapte. Am cautat impreuna fantome prin case bantuite , am navigat pe ape, am urcat munti impreuna. Si chiar daca unii din frati au plecat in alte locuri, stiu ca ei sunt langa el. Si chiar daca nu suna, el stie ca oricand ar vorbi , ors a poarte conversatii ca si cand nu au plecat niciodata.
    Si l-am vazut pe Cosmin , iubind. A tinut la toate, pe unele le-a iubit , dupa altele a suferit. Mergeam cu el pe tren cand isi cauta iubirea in alte orase, cand facea surprize de la distanta sau cand se bucura de surprizele oferite. Imi povestea cum dupa ce esuase cumva in unele relatii s-a inchis si nu si-a mai exprimat sentimentele. Ii era frica, vorbea rar si cu mine despre asta. Imi spunea ca a regretat unele lucruri facute, dar totodata nu isi calca pe orgoliu sa se intoarca de unde a plecat sau mai degraba de unde a fost lasat. Stiu sigur ca le-a iubit pe toate chiar daca nu a spus-o cu voce tare.
    Cosmin munceste de la 21 de ani. Ne trezeam impreuna dimineata de dimineata la 4:30 si injuram corporatiile, dar totusi urcam in speciala si cu castile pe cap ignoram impreuna lumea matinala. Nici mie , nici lui nu ne place trezitul dimineata. Au fost ani frumos in acelasi loc de munca, unde a intalnit cateva persoane interesante. Dar trezitul la 4:30 l-a afectat cumva pe Cosmin. A urmat sa renunte la facultatea de aici ca sa incerce o idee. A plecat la Timisoara, dar fara familie, frati, iubita de atunci, nu a rezistat mult. Asa ca  s-a intors pe pamantul oltenesc.
    Si asta il face sa fie cumva mai altfel, pentru ca dupa incercarea cu facultatea de la Timisoara, a incercat din nou la alta in Craiova. Si la alta si la alta si la alta...Se pare ca educatia de stat nu era ceea ce cauta. Dar asta nu inseamna ca e un tip prost. Lenes da, delasator, da, dar prost in niciun caz.
    L-am vazut pe Cosmin si cand a plecat singur sa se regaseasca cumva. Nici macar nu am mai mers cu el , dar stiu prin ce a trecut si cum s-a schimbat. Cum a trecut de la ala catodata morocanosul si carcotasul , la cel care incearca sa inteleaga fiecare om in parte si care vrea sa constientizeze ca fiecare are lupta lui. L-am vazut trecand prin depresii cand nimic din viata lui nu iesea cum ar trebuii. L-am vazut cum s-a ridicat de atatea ori dupa ce a fost lovit.
Si pentru ca a atins nivelul 30 (e pasionat de jocuri Cosmin asta. El nu imbatraneste, doar creste in level) , eu va multumesc pentru ce e acum: multumesc mamei lui pentru ca l-a invatat sa fie bun, multumesc tatalui lui pentru ca i-a aratat lumea si la invatat sa aibe coloana. Multumesc bunicilor lui ca l-au invatat sa creada , sa iubeasca orice fiinta. Multumesc fratilor lui, care au fost langa el si care nu au plecat niciodata. Multumesc fostelor lui, pentru momentele in care era fericit cu ele, dar si pentru momentele cand nu au mai fost impreuna. Asta l-a invatat sa mearga mai departe. Multumesc tuturor, in numele lui. El e mai tacut, vorbeste doar cu mine, dar stiu ca astea ar fi si cuvintele lui.

La multi ani, Cosmin!

Prietenul tau, A.

325

Am inceput sa scriu in joaca, azi un cuvant, maine o propozitie, poimaine o fraza...si din text in tex, am observat ca incepe sa-mi placa. De la 3 puncte de suspensie si 10 fraze simple, plus o poza pusa asa doar ca sa fie, am ajuns la texte mai complexe, unele simboliste, altele scrise la betie si pe care doar eu le-am inteles. 
Am inceput sa scriu mai bine, textele nu le faceam pentru el, ea sau pentru tine, am lasat cuvintele sa curga pentru mine. 
Am vrut sa am ceva care sa-mi aminteasca de momente, sa pot sa revad cumva fragmente din trecut, fie ele bune sau rele. 
Am scris aici si mi-am descarcat frustrarile, supararile, bucuriile. Si n-a fost doar despre mine. A fost despre cei care au fost complici la starile mele, de la persoane care imi spuneau "la revedere"de pe un peron de gara, pana la prieteni care mi-au devenit frati, de la foste la actuale si apoi iar la foste. A fost despre toate astea. Despre nopti pierdute la mal de Jiu, despre Sibiu, despre locuri in care am pasit si m-au marcat. 
Despre toate astea si multe altele pe care poate le-am omis, despre toate astea am scris cateva fraze, ca sa le recitesc si sa revad filmele de atunci si altadata.
N-am cautat admiratie din partea nimanui si nu m-au deranjat nici criticile, atunci cand au fost. Mi-am scris textele ca pe un jurnal, scris de un capitan de vas, ca sa-l recitesc atunci cand corabia mi se scufunda. 
Uneori, m-am folosit de ce puteam sa debitez, ca sa imi arat nemultumirile fata de lumea din jurul meu, doar ca sa imi descarc nervii intrun mod creativ. Si poate am deranjat si ma bucur, asa stiu ca mi-am atins tinta.
Conceptul de Al33cs, a fost creeat ca un alter ego pentru Cosmin. Ce experimenta Cosmin ziua, Al33cs punea pe foi (virtuale) noaptea. Un fel de monstru al doctorului Frankenstein, ce a prins viata din nimic, dar totusi viu. 
Cum spuneam, am inceput cu fraze scurte, mai un clip de pe youtube, mai o melodie si o poza pusa aiurea, dar cand am simtit nevoia sa las textul sa curga, a curs cu un debit ca Dunarea. Si din nou zic, l-am lasat sa curga pentru mine, n-am acceptat alte ambarcatiuni sa pluteasca, caci doar eu am putut sa fac rafting pe apele lui tulburi si sa merg mai departe prin mijlocul torentului. Si daca nave de croaziera au navigat pe langa mal, nu le-am luat in seama...nu navigau cu mine, doar ma priveau si se amuzau de cum intru sub apa si sunt purtat de val. Si de multe ori, valul de m-a innecat, m-a scos la mal si-am continuat...despre asta e conceptul Al33cs .
Atunci cand Cosmin pateste ceva, Al33cs lupta. Si nu sunt schizofrenic, n-am mai multe personalitati, dar ce se intampla in scris, previne mai multe lucruri sa se intample in realitate. Pentru ca nu e legal sa lovesti unii oameni in fata, nu e legal sa incendiezi tot si sa pleci in lume. Poate nu e acceptat sa-ti exprimi nicun fel de sentiment normal. 
Am scris mai tot timpul cand am simtit emotii puternice, fie ura (asta o simti cel mai rapid) pentru lumea de langa mine, vorbind aici de la intamplari de la locurile de munca, cocalari de pe strada sau alte lucruri care m-au deranjat, fie despre lucruri pline de adrenalina, cum au fost calatoriile pe cu barca pe Jiu, cand ne credeam pirati sau escaladarile pe munti cand am stat la masa cu zeii printre nori, fie am scris despre ceea ce se spune prin popr ca e iubire si aici ar fi texte despre gari, surprize cand nimeni nu se asteapta, orasul sublim si plimbari pana acolo (doar ca sa vedem podul turnul si ochii din acoperis), ochi albastri si unele momente pe care nu l-am notat aici, dar au fost si le am imprimate pe cortex.
324 de pseudo texte si cu toate astea, mi-am creat monstrul meu pe care il folosesc cand am nevoie sa-mi spun gandurile, pentru mine, nu pentru altcineva. 
O sa-mi scriu textele si o sa le parcurg de fiecare data cand vreau sa caut ceva din trecut, o sa trec printre texte, ca pe coridorul unui sanatoriu, de unde se aud cuvantari ale unor nebuni ce vorbesc despre vietile de dinainte de a fi internati. 
O fi fost la inceput cuvantul, dar acum cuvantul pentru mine sunt eu! O fi fost la inceput cuvantul, dar acum cuvantul pentru mine sunt eu! 

Aniversara

Acum 320 de pagini in urma, scriam 5 fraze...fara vreun sens, fara vreun mesaj. Dupa 320 de file, nu s-a schimbat nimic. Poate doar volumul frazelor fara mesaj, de la texte de 3 propozitii, am reusit sa depasesc chiar limita de 10, apoi 20 si asa mai departe, folosind chiar cuvinte cu mai mult de 3 silabe. 

De ce am scris in continuare? De ce inca mai scriu (mai rar, dar totusi inca mai scriu) ? 

Pai raspunsul in mare parte ar fi ca aici ma mai descarc. Nu trebuie sa insemne nimic pentru nimeni ce scriu, nu vreau sa traga nimeni vreo concluzie despre ce am scris, cum am scris. Aici ma descarc, imi spun frustrarile (ca deh, sunt un frustrat), aici imi duc monologurile de om nebun. Aici e azilul meu si paginile albe de la inceput sunt camasa mea de forta. Prefer sa le umplu cu prostii, decat sa bat, sa injur sau sa scuip societatea fizic. Si nu vreau niciun raspuns din partea cititorilor...asta in cazul in care citeste cineva aberatiile mele. Daca totusi vede cineva asta si vrea sa comenteze, e liber sa o faca. Accept pareri ca fiind pareri, dar nu le iau in calcul si nu le urmez sfatul. 

Mai scriu, pentru ca in azilul asta de nebun, am si locul vesel, unde fug sa mai scap de anxietate. Scriu si povestioarele mele vesele, despre plimbari, betii, locuri care m-au impresionat, surprinzator...chiar si despre oameni intro maniera pozitiva. 

E locul meu plin de gari, orase cu pavaj, turnuri cu ceas, plaje de jiu, cae bantuite, locul in care imi expun mandria de oltean, e locul meu in care imi arat orientarea religioasa venerand culorile alb-albastre. 

De asta scriu, nu pentru faima, nu pentru a ma da mare, nu pentru a face bani (cica s-ar face bani din chestia asta, dar eu n-am nici macar reclame puse). 

Scriu pentru mine si daca cineva gaseste ceva util aici...sa bage la cap daca vrea. Daca nu, exista mereu optiunea de a inchide pagina, a trage printre dinti un "ce dobitoc" si de a nu mai deschide vreodata textele mele. 

27

I-am facut pe fraieri! Pe toti 27...acum stau linistit, imi beau cafeaua , in fotoliul din odaie, cum era versu...privesc stirile politice, ca de...de la o anumita varsta incepe sa te intereseze mai mult politica si ma relaxez ca un batran senil ce sunt.
Si totusi, lasand gluma la o parte...azi luati si beti, distrati-va! E sarbatoare nationala, da ce zic eu nationala, mondiala...E ziua Sfantului si Marelui EU!!!
Lumina, caldura, apa calda si tot ce va mai doriti, sa vi se intample si voua!
La multi ani!

Planeta maimutei

Rauri de lava spala stepa arida. Cerul inca e acoperit de nori de cenusa si tot pamantul e imbracat intr-o lumina obscura. In aer plutesc mirosuri de carne arsa si animale moarte. Un os aici, o bucata de piele dincolo...si in rest...nimic...Pamantul e un imens cimitir.
Niciun sunet, nicio miscare, nimic. Pamant ars, rauri de lava, cenusa si resturi de fiinte intrate in putrefactie.
Undeva, sub un mormant facut din pietrele pravalite de pe munti, cineva sau ceva pare ca e in viata. O miscare, un icnet scurt si apoi iar liniste. O fi fost vantul, nici macar viermii nu au supravietuit cataclismului. Orasele au fost sterse, toata civilizatia distrusa, toti oamenii...morti. Ceea ce ei au creat ca sa-i apere...de fapt i-a distrus. Ceea ce ei au facut....si linistea e sparta de un urlet animalic. Pietre zboara in toate partile si de sub mormantul improvizat, o creatura umanoida sare la suprafata.

Fiinta de 1.5 m inaltime, cu membrele superioare atarnand pana in pamant, priveste speriata in jurul sau. Capul mare, ochii cu pupilele dilatate, membrele lungi, o fac sa para ce in maxima alerta. Ridica nasul spre cer si adulmeca mirosul de cadavre.
Paseste cu frica si tresare la orice zgomot. Cum a fost posibil sa supravietuiasca....sa reziste apocalipsei?
Se opreste brusc, ca si cand si-ar fi amintit de ceva si se intoarce spre locul de unde a stat ingropat in pamant. Inca un urlet grotesc si incepe sa scormoneasca pamantul cu degetele. Piatra dupa piatra, apoi pamantul tot il scoate afara si sapa si urla si iar sapa. Se opreste, ia pamantul in pumni si il priveste. Arunca si ultimele pietre si apoi trage ceva din groapa. Miniatura fiintei ii zace cum in brate. In maini tine acum un mic animal ce-i seamana perfect. Se apleaca asupra lui, il miroase, il impinge cu degetele in piept, chiar tipa la el. Nimic. Niciun raspuns, niciun zgomot. Il pune jos, il mangaie pe cap si il priveste. Omenirea i-a distrus viata, i-a distrus familia. Incepe sa alrge, tipa, urla, ochii devin rosii, isi scoate coltii la iveala si porneste intr-o goana nebuna spre nicaieri. Vrea sa plece departe de puiul mort, de mormantul ala care totusi l-a tinut in viata. Si in mintea lui, incep sa apara primele ganduri de razbunare.
Dar razbunare pe cine? Mai e oare cineva pe planeta asta? Poate sa mai gaseasca vreun vinovat? Si daca el a supravietuit, oare nu mai e nimeni ca el?
E in mijlocul stepei, singur, furios, turbat de ura, ranit, plin de sange, cenusa si pamant si totusi alearga. Undeva in spate, la kilometrii departare, se mai aude o explozie. Inca un vulcan se elibereaza....
Oare chiar nu mai e nimeni???

323

Fix!
Nu e niciun cod ascuns, niciun mesaj secret si nici nu mi-am luat bmw. Inca nu sunt asa de taranoi, tigan si idiot!
 E exact numarul de luni de cand exist si acum am intrat in cea de-a 324- a luna.
Am vazut destule, dar nu suficiente lucruri. Am cunoscut multi oameni si astia cred ca sunt suficienti, ca de'...asa sunt eu mai antisocial. Am fost in diverse locuri si mai am o gramada de vizitat.
Am trecut (si asta e chiar amuzant si foarte adevarat ca, am trecut) prin diverse facultati, chiar si in alt oras si mai sunt cateva ramase la care nu am fost.
Si ca o scurta lista a lucrurilor de facut in luna 324 si nu numai, as zice asa: Cel putin o postare pe zi aici, cel putin o bere cu prietenii zilnic, cel putin o plimbare pe munte anul asta, cel putin o alta facultate pe lista, cel putin o zi la tara, ca in copilarie, cel putin un "nu ma intereseaza, n-am chef de asta"pe zi. Cel putin 10 pagini dintr-o carte citite zilnic in balcon la soare, cel putin un film pe saptamana. Cel putin un meci de-al Craiovei, vazut pe stadion, indiferent de liga.
Cel putin 323 de lucruri de facut intr-o luna!

Timp pentru mine

...sa imi beau cafeaua dimineata acasa, pe balcon la soare sau citind noutatile la calculator. Timp pentru mine sa citesc o carte buna, ascultand muzica buna. Timp pentru mine sa vad un film bun, bere rece, floricele. Timp sa ma plimb pe strazile din oras, sa alerg pe alei in parc.
Sa mananc seara undeva intr-un oras sau pe drum si sa ma prinda dimineata in alte orase. Timp pentru mine sa beau o vodka din cana de metal, pe varf de munte la un foc de tabara, dupa ce am urcat toata ziua cu rucsacul in spate.
 Vreau timp de calitate pentru lucruri de calitate si vreau sa-l impart cu oameni cu standarde ISO mari.
O tura cu bicicleta, un tenis de camp, de picior (nu conteaza forma lui), un fotbal si dupa toate activitatile spalate cu o bere rece cumparata la cheta, impreuna cu oamenii pe care ii stiu de o viata, conteaza pentru mine mai mult decat o intalnire cu nu stiu ce oameni de afaceri corporatisti, imbracati la costum si care imi vorbesc doar de afaceri, vanzari si cifre.
Timpul de calitate e dat de oamenii alaturi de care il petreci.
Timpul de calitate nu se pierde...se petrece!

Semi turneu

Au fost cateva zile nebune cu nopti si mai nebune. Ca mai demult, cu planuri facute la o bere si puse in practica la a 3 a. Cu idei despre timpul pierdut ("ba am un ceas misto, la Tg. Jiu, hai sa-l luam"). Si mai luam o bere si inca una, stabilim ruta si hai la drum.
Hit dupa hit, pe drum, ne intrebam ce te faci si cine a stins lumina?, ruby?!. Peco, alimentam cu bere, ca benzina e si mergem mai departe. Si pentru ca iarna e inca pe val, dam de primele semne de zapada, amestecate cu pamantul proaspat de primavara. Valul de zapada creste si creste, berea noastra scade in doza asta. Pastram rezerva pentru partie, ca nu se cade sa ajungi sus si sa nu desfaci un golden. Urcam tot mai sus, pana cand ajungem in punctul unde nici guess who nu ar mai putea urca

. Destinatie finala, polul nord. La orizont se vede timid prima raza de soare. Se apropie rasaritul si trbuie sa fim pe drum.

Avem un ceas de recuperat. Drum de intoarcere cu somn. Avem si ceasul, dar asta nu ne ofera timp. Dupa o noapte de drumetie, ne asteapta un gratar de refacere.
9:20...AM...pat...somn pana la 2. Si din nou, telefon..." ba suntem in real, ce luam?"...."bere...." si din nou, capul in perna. Mai stau 5 minute...ma imbrac si de aici...chill ca intr-o zi de sambata.

Pomi infloriti, bere rece, jar sub gratar...liniste si refacere. Avem tot timpul acum, nu avem insa ceas sa-l masoare.
Semi turneu de o saptamana intr-o zi si o noapte...

Mai trag o linie

...nu de coca, nu ma pasioneaza praful. Si nici cu rigla, ca nu sunt arhitect. Mai trag o linie langa cele 5 seturi de 5, trase pana acum.Si iar stau si calculez si adun si scad, sa vad cu ce am ramas.
Am adunat prieteni pana acum, am scazut alti oameni care au plecat si au luat distanta de mine.
Am zburat aproape de cer, am cazut in prapastii adanci, dar am urcat din nou, de fiecare data pe culmi sa zbor iar cu vulturii. Am cautat lucruri frumoase pe care le-am obtinut greu, caci flori de colt gasesti doar pe creasta.
Si am ramas cu mana mea de "frati", prieteni e prea putin daca le spun. Din liniile stranse pana acum, 11 sunt ale lor, 7 le am de acasa iar restul...restul nu conteaza.
Deci scriu cu litere mari "LA MULTI ANI MIE!" pentru ca merit, desfac o bere rece si ma inec in alcool!

Pana la anu', acelasi eu va salut!

Scos din priza

Gata, fara griji, fara alarme care sa ma trezeasca devreme, fara ora de culcare. doar berea de la ora 5, 6 ...de fapt doar berea de la orice ora, o narghilea din cand in cand si in rest relax. Vreau sa ma plictisesc de atata relaxare, sa stau fara sa fac nimic, privind spectacolul grotesc al lumii. Vreau sa ma prajesc la soare, sa dorm 2 ore dimineata , sa bantuii ca vampirii noapte de noapte. Nu raspund la telefoane care vin din afara cercului de prieteni, nu vreau sa vad/aud sau sa vorbesc cu cineva care nu se afla in cercul ala. Relaxare totala, fara niciun gand, alb,negru sau orice culoare. Doar stare de visare, hamei, fum si.....

Turneu...din nou

Data desfasurarii 30.05 - 04.06.2012
Participanti:
Eu, tu si ...restul lumii
Prima locatie, 30.05 spre 31.05...noaptea, Herculane. Drum cu bere, chipsuri si viteza de croaziera. Apoi, baie la piscina cu apa calda, somn de 2 ore, inghesuiti toti intrun patsi apoi, rasaritul vazut de pe drum. Buna dimineata Severin!
01.06 ziua internationala a copilului, deci relaxare, sau ma rog, stat 9 ore la serviciu cu toti cretinii pamantului, apoi seara, ca ies din casa numai ca vampirii, namol si muzica de extraterestrii in poiana la Palilula. Dragut, dar prea innamolit locul.

02.06 - drum spre Tismana, cafea de la aparate, placinta cu branza superbuna si asfalt. in gorj, se schimba peisajul. munti in departare, cirese, capsuni...chill de vara.

Drum de intoarcere si seara, NUNTA BAAAAAAAA!!! Casa de piatra, pentru Marius si Ionela!
Si ca la nunta da-i cu vin, da-i cu J&B.
03.06 - after nunta la Izvor. Traditia vazei de bere si a pozelor cu vaza de bere. Daca m-as fi imbatat la nunta, ar fi fost un chef de dres, foarte bun. Asa, a fost doar un chef de dupa nunta.

04.05 - Din nou, drum spre Tismana si apoi seara, Devil Inside vazut la Palilula. Ne-am exorcizat un pic si dupa, hai acasa sa punem punct.

Arbore Genealogic

Am gasit un sit super, myheritage.ro , in care iti poti face un arbore genealogic. E usor de folosit, bagi datele pe care le detii, poti incarca fotografii si apoi poti sa printezi arborele sub diferite forme. Oricum vroiam de mult sa-mi caut stramosii si sa ii pun intr-o ordine bine stabilita. 

Partea proasta e ca arborele e mai mare, decat ceea ce se vede, insa atat incape pe ecran. Deci cine stie ca face parte din familia asta, chiar daca e var de sora de unchi de gradul 10, anuntati. 

Cine stie, poate ne facem dinastie!

Plaja...de Jiu

Ca tot vine 1 mai, trebuia sa deschidem si noi sezonul de plaja pe Jiu. Am gasit Jiul, unde il lasesem vara trecuta, cu mici modificari pe la ecluzele de la baraj. Plaja, curata si neatinsa inca de picior de om, ne-a primit ca de fiecare data si ne-a lasat sa o aprindem.
Bere rece, un fum de narghilea, un foc facut cu tot ce am gasit si doar zgomotul apei ce iesea din baraj.
bine te-am regasit draga Jiule!

Am zis ca nu mai scriu...

...vorba lu' NimeniAltu', ca oricum vorbesc degeaba si nimeni nu m-asculta! Oricum scriu degeaba, ca nimeni nu citeste, nimeni nu gandeste : "ba ce-a zis asta, ce vrea in texte?" . Nu deschid ochii nimaniui cu ce bat din taste, nu fac pe nimeni sa gandeasca altfel.
Asa ca de ce sa mai scriu, pentru cine? Pentru unu, doi care se amuza cand ii fac pe altii prosti? Pentru mine, ca sa nu injur cu voce tare si sa nu sar sa bat pe fiecare dobitoc care ma calca pe bataturi? Nu mai scriu pentru nimeni; aia de vor sa rada sa asculte bancuri, eu o sa ma apuc sa sar la bataie, nu mai stau sa mazgalesc foi.
Zic, ca n-o sa mai scriu, nu am pentru cine. Nimeni nu citeste, nimeni nu-i ca mine. Nimeni nu intelege ce zic eu de fapt si cei ce citesc, o fac doar de curiozitate, poate mai afla pe unde umblu, cu cine o mai ard. Nu inteleg substratul, simbolurile din texte sau alte chestii care ar trebuii sa conteze.
Asa ca nu mai scriu, n-am pentru cine, daca imi gasiti un public bun anuntati-ma si pe mine.

Scooby Doo si gasca nebuna

"-E un conac vechi in mijlocul uni camp, langa un cimitir si o biserica. E foarte infricosetor!"
"- Asta pare un nou caz pentru Scooby Doo! Sa mergem!"
Si au plecat. Si grele incercari au avut de trecut pe drum, una mai interesanta decat alta. Mireasa si piticul i-au intampinat primii, in timp ce traversau padurea fermecata. Apoi, ceata de spiridusi verzi cu table pe umar, care i-a oprit pe prietenii nostrii se le ceara taxa de trecere pe drumul lor. Grea incercare asta, caci vitejii nostrii au fost nevoiti sa calatoreasca spre prima cetate si sa fure salata din gradina ursului albastru. Apoi sa treaca iar la spiridusii verzi sa le ofere captura din gradina ursului. Dar noaptea era deabia la inceput si mult mai era pana la conac.
In mod surprinzator, acesta tot disparea din locul unde ar fi trebuit sa fie. Cu siguranta ca avea sa fie vorba de un conac fantoma, care aparea si disparea dupa cum vroiau usile lui.
Cand au cantat cocosii de 232 de ori, spre rasarit si-a facut aparitia conacul. Ferestrele lui goale ii priveau pe calatorii nostrii de departe, chemandu-i.
Trecuti de portile castelului, vitejilor nostrii le-a fost dat sa vada ca nu erau singuri acolo. Cei 5 pitici si cele doua Alba-ca-zapada ajunsesera acolo inaintea lor si pazeau intrarea in conac. Profetia fusese indeplinita. Elfii si oamenii se intalnisera acolo si acum 34096 milioane de ani asa cum urmau sa se intalneasca si in seara aceasta si sa inchida impreuna pentru inca 593463 mii de ani, fantoma fecioarelor de piatra (Olt), ce bantuiau prin conac.
Si pentru ca profetia sa fie indeplinita, copiii fecioarelor de piatra (Olt) trebuiau si ei inchisi. Dar acestia se aflau in Orfelinatul Copiilor de Dincolo, situat in alta cetate, peste padurile fermecate si dealurile mari.
Si noaptea mai era destula si eroii nostri, acum 12 la numar au plecat peste dealuri.
In fata orfelinatului alti doi cavaleri s-au alaturat grupului si impreuna au intrat sa inchida pentru totdeauna spiritele neprihanite din groteasca locatie.
Si astfel, lumina a biruit asupra intunericului, fecioarele si-au gasit amantii, copiii si-au gasit acadelele, luate de la amantii fecioarelor.

Povestea mi-a fost spusa de consiliul celor 21 de pitici din capul meu, dupa ce au tras toti cate o tigara cu oregano si busuioc, luata de la weedshop-urile din Narnia.
In timpul filmarilor niciun troll nu a avut de suferit si Scooby Doo nu are nicio legatura cu povestea de mai sus.