Aniversara

Acum 320 de pagini in urma, scriam 5 fraze...fara vreun sens, fara vreun mesaj. Dupa 320 de file, nu s-a schimbat nimic. Poate doar volumul frazelor fara mesaj, de la texte de 3 propozitii, am reusit sa depasesc chiar limita de 10, apoi 20 si asa mai departe, folosind chiar cuvinte cu mai mult de 3 silabe. 

De ce am scris in continuare? De ce inca mai scriu (mai rar, dar totusi inca mai scriu) ? 

Pai raspunsul in mare parte ar fi ca aici ma mai descarc. Nu trebuie sa insemne nimic pentru nimeni ce scriu, nu vreau sa traga nimeni vreo concluzie despre ce am scris, cum am scris. Aici ma descarc, imi spun frustrarile (ca deh, sunt un frustrat), aici imi duc monologurile de om nebun. Aici e azilul meu si paginile albe de la inceput sunt camasa mea de forta. Prefer sa le umplu cu prostii, decat sa bat, sa injur sau sa scuip societatea fizic. Si nu vreau niciun raspuns din partea cititorilor...asta in cazul in care citeste cineva aberatiile mele. Daca totusi vede cineva asta si vrea sa comenteze, e liber sa o faca. Accept pareri ca fiind pareri, dar nu le iau in calcul si nu le urmez sfatul. 

Mai scriu, pentru ca in azilul asta de nebun, am si locul vesel, unde fug sa mai scap de anxietate. Scriu si povestioarele mele vesele, despre plimbari, betii, locuri care m-au impresionat, surprinzator...chiar si despre oameni intro maniera pozitiva. 

E locul meu plin de gari, orase cu pavaj, turnuri cu ceas, plaje de jiu, cae bantuite, locul in care imi expun mandria de oltean, e locul meu in care imi arat orientarea religioasa venerand culorile alb-albastre. 

De asta scriu, nu pentru faima, nu pentru a ma da mare, nu pentru a face bani (cica s-ar face bani din chestia asta, dar eu n-am nici macar reclame puse). 

Scriu pentru mine si daca cineva gaseste ceva util aici...sa bage la cap daca vrea. Daca nu, exista mereu optiunea de a inchide pagina, a trage printre dinti un "ce dobitoc" si de a nu mai deschide vreodata textele mele. 

Family business

Timp de 5 ani am lucrat pentru o multinationala (sau ma rog, pentru o companie de origine germana, care are mai multe puncte de lucru deschise prin Germania, Romania si Rusia) si al carei nume nu vreau sa-l mentionez. Nu ca m-as autocenzura, dran-are sens sa fac reclama, fie ea si proasta.
Toate bune si frumoase la inceput, ordine si strictete germana, totul la linie. Asta la prima impresie. De fapt, punctul de lucru de aici era condus (cum e si in prezent) de romani. Si cand zic romani, ma refer la cel care detine pozitia cea mai buna din companie si are si familia toata in pozitiile imediat inferioare lui.
Ca deh, asa e la noi (si ca sa parafraze toti retardatii care au fost o luna in italia si se intorc dupa, fara sa mai stie romana: "ca la romani , la nimeni), in momentul in care ai ajuns intro pozitie superioara, incepi sa-ti aduci neamurile.
Da, recunosc si eu m-am angajat in firma aia tot pe baza partidului PCR (pile, cunostinte, relatii), dar atat. Faptul ca am ramas 5 ani acolo, nu a mai tinut de cine m-a adus, ci doar de modul in care m-am descurcat pe parcurs. N-am avansat, sau nu cred ca se numeste avansare daca am plecat de pe un post unde trageam cu carca, la un post unde trebuia sa trag cu capul.
In schimb, finul , nasului, cumnatului, fratelui, matusii vitrege de a 7 a spita...pai asta e altceva....e normal sa-ti ajuti "rudele", chiar daca sunt incapabili sa isi duca pana la cap o simpla sarcina, sau chiar daca sunt incapabili sa ia singuri decizii, fara sa tipe dupa mami.
Si uite asa,s-a ajuns ca un punct de lucru al unui concern international, sa ajunga o afacere de familie, in care culmea, toti sunt rude, dar totusi si-o trag intre ei.
M-am mutat de acolo, am trecut la o firma ce parea romaneasca. Am zis, ba hai sa incerc ceva autentic. Dar si asta e romaneasca 15% din conducere, restul ...tot nemtii o detin.
Aici am reusit sa aflu de fapt la ce e buna matematica aia cu litere de se invata prin facultati: din 15:% procentul detinut de romani, prin limte din x ce tinde la infinit din integrala de la a la b din procentul total, se pare ca si firma asta e condusa tot in stil romanesc.
Si aici, alta familie. Adica eu inteleg latinitatea din noi si spiritul de Cosa Nostra...dar prea e exagerat. La locul asta de munca, chiar am venit "curat ", nu stiam nici macar despre ce e vorba in ceea ce o sa fac mai departe, dar sa mai cunosc pe cineva.
Am venit singur, altii au plecat, la un momentdat am ramas cel mai vechi. Un fel de Nemuritorul, un Dracula modern, ultimul din neamul meu. M-am gandit ca nemtii sunt oameni buni , care rasplatesc loialitatea si am sperat. Si-apoi am fost lovit de realitate, mai rau decat s-a lovit Schumacher de pietre la sky. Realitatea era ca firma e in proportie de 85% detinuta de nemti, dar restul de 15, care sunt romanii, de fapt conduc.
Din nou afacere de familie, din nou partidul PCR , din nou cunostinta , varului de unchi de dupa matusa bunicii plecata in asia de sud acum 70 de ani, primeste meritele.
Nu a contat faptul ca i-am invatat pe toti cei care s-au plimbat prin firma, nu a contat faptul ca am ramas ultimul si i-am suportat pana acum. Se pare ca nu mi s-a aplicat lozinca aia legata de vinuri: cu cat e mai vechi cu atat e mai bun. Mai degrba m-au vazut acru, ca un vin prost ce se strica cu anii, decat ca pe unul de vita nobila.
Partea buna a afacerilor de familie e faptul ca mereu o sa ai oameni pe care sa-i angajezi sa-ti faca trebaba. Partea proasta e ca cei care conduc afacerile de familie , nu stiu ca in momentul in care un membru nu iti da randamend, poti sa-l dai afara ca sa nu pierzi afacerea. Nu trebuie sa il tii ca pe un parazit si sa lasi pe altii sa faca si treaba lor si a lui. Nu o sa fie profitabil pentru nimeni.
Mai priviti Godfather, mai cititi carile lui Mario Puzo. Invatati ce inseamna Cosa Nostra, La Famillia sau ce mai vreti voi sa stiti despre gangsteri si afaceri de familie.
Nu va mirati cand o sa dati de oameni care nu o sa mai asculte ordine, de oameni care or sa inceapa sa consume fara sa produca. E normal! Nimeni nu munceste degeaba, nimeni nu munceste cand i se fura recompensele!

Cubism

te trezesti si te ridici din cadrul dreptunghiular al patului, apesi pe butonul patrat al alarmei si iesi pe una din laturile camerei spre lumea de dincolo de cub.
pleci dintre cei patru pereti ai tai si te indrepti spre cei patru pereti ai lor, sa de indobitocesti si sa-ti speli creierul de cercuri si sa-mbratisezi patratul.
urci in masina cu linii drepte, conduci pe linie, ajungi in intersectia in unghi drept. pe strada , capete patrate cu minti rotunde, atat de rotunde incat il fac pe zero sa para stramb in fata lor.
ajungi la locul tau de munca, te ajsezi la micul tau birou patrat si 8 ore privesti, dreptunghiul luminos din fata ta. iti mai zboara mintea la un cerc, un triunghi, chiar si o forma mai complexa cateodata, dar vocea cubului cel mare te trezeste la realitate si iti reaminteste ca trebuie sa gandesti doar in colturi, patru colturi, mai exact. tu vrei piramide, sistemul te incurajaza, spunandu-ti ca pentru piramide au nevoie de baza si tu esti baza...adica un mic cub...ce nu se circumscrie intrun cerc. de fapt, te asigura chiar ca  cercul nici nu exista.
te ridici de pe scaun caci e timpul sa pleci spre casa. din nou, condus in linie dreapta, intersectie in unghi de 90, paralelipipedul de apartaente in fata ta, scari dreptunghiulare cu trepte in numar patrat al unei cifre, ce este cubul altei cifre, pana la ultimul etaj. te asezi din nou in cadrul patului ca intrun sicriu in care stai mort doar noaptea, dai drumul la cubul luminos din care iti vorbesc fete patrate si adormi.
Inca o zi in colturi...in patru colturi...