Plan de asalt

Dupa ce primesc confirmarea de prezenta din toata tara, urcam in trenuri. Punct de intalnire: statia de metrou de la Gara de Nord, Bucuresti. Ne comportam normal, fara acte de vandalism, fara sa strigam numele vreunei echipe de fotbal, fara sa deranjam trecatorii. Metrou spre statia Izvor, stam linistiti, nici macar nu vreau sa formam mini grupuri prin metrou. Cu cat stam mai calmi, cu atat atragem mai putin atentia asupra noastra si cu atat mai mult avem sanse sa ajungem cat mai aproape de tinte.
Parcul Izvor: Comandantii fiecarei grupari se intalnesc in mijlocul parcului si pun la cale planul de asalt. Jos, in subteran, restul oamenilor asteapta semnalul de atac. Liderii de grup se apropie de Casa Poporului , arata cateva acte si cer permisiunea sa intre. Calm, pasnic, fara sa faca scandal. Odata intrati, masca pe fata si dau semnalul catre subterna, de unde sute, mii, de oameni iau cu asalt casa poporului. Masini negre vandalizate, spray-uri date pe garduri, cocktail-uri molotov servite direct la masina, oamenilor in costume negre. In nicio clipa nu trebuie sa ne batem cu fortele de ordine. Tinta noastra e parlamentul, cu toate cefele late din el. Fara acte demne de ultrasi din galerii, fara ura clasiaca fata de fortele de oridne. Sa nu uitam ca jandarmeria urmeaza ordine, ordine date tot de costume negre si cefe late. Fraternizati cu jandarmii daca cer clementa , insa nu cedati si inaintati. Incendiati masini, asaltati cu pietre tot ce e la costum si iese din parlament. Indiferent ca e din actuala putere, indiferent ca e din opozitie, indiferent ca e preot. Toti sunt o apa si un pamant!

La arme!!!

Miscare de strada

NU PROCEDAM BINE!!! Nu asa trebuie, nu trebuie sa ne batem cu jandarmii, nu trebuie sa plecam urechea la spusele altor partide aflate in opozitie. Nu base e tinta, tinta sunt toti! Toti sunt la fel de corupti, de hoti, de manipulatori. Cine a iesit in strada?
Grupuri de pensionari, care prostiti cu o halba de bere si un mic, au inceput sa strige anti-base, grupari de galerii pe care la fel i-a platit cineva sa apara in ultime. Apoi a urmat manipularea lor si agitarea maselor, mase compacte de prosti ce s-au avantat sa sara la violenta . Nu jandarmii sunt cei pe care trebuie sa-i bateti, nu ei sunt cei pe care trebuie sa-i dam jos! Tot palatul victoria trebuie indepartat. Nu faceti gresala din 89 sa dati jos un dictator si sa puneti in locul lui un altul. Si atunci, ca si acum oameni au fost manipulati si prostiti fie cu ajutorul media, fie de catre partidele din opozitie. Nu asa se face o lovitura de stat, o revolutie, o ...cum vreti voi sa-i spuneti.
Hai sa dislocam detasamente de oameni cu capul pe mueri din toata tara, brigzai intregi de oameni care nu vor sa recurga la acte de violenta, dar care o pot face in caz de forta majora si sa ne indreptam spre Bucuresti. Fara galagie pe drum, fara sa atragem atentia asupra noastra, fara sacirculam fraudulos pe trenuri si sa vandalizam. Ne intalnim toti in parcul Izvor, acolo soctem cagule, masti, bate, torte, furci, topoare si intram peste ei in Casa noastra. Ii punem sa semneze toti demisia, alegem pe unul mai rasarit si mai tanar dintre ei, ca numai asa suntem convinsi cat de cat ca a pierdut notiunea de comunism si il punem presedinte.
Daca jandarmeria, armata, BGSul incearca sa ne opreasca si recurg la violenta, raspundem. Nu cerem clementa, nu cerem sa ni se alature. Daca sunt oameni destepti printre ei, or sa vina singuri, daca stau si se complac sa asculte ordine raman si ne macalarim intre noi.
Repet, dusmanul nu e guvernul boc si base, dusmanul e in fiecare costum negru aflat in parlamentul ala. In fiecare preot din BOR, in fiecare dintre cei cu cefe late. Nu cereti doar demisia lu' base! Hai sa-i starpim pe toti si sa-i alungam in exil, sa-i aruncam in strada sa fie sfasiati de mase.
HAI LA ARME!!! Vreau brigazi din toata tara pe trenuri, in masini, pe jos! Vreau sa ne strangem toti cu sticle molotov si sa pornim ploaie de foc asupra lor. Asta e solutia!

Decalog

Domnul a zis lui Moise: "Taie doua table de piatra ca cele dintai, si Eu voi scrie pe ele cuvintele care erau pe tablele dintai pe care le-ai sfaramat."

(Exod, 34:1)

Si ar trebuii rescrise iar legile alea, caci de mult am uitat ce e omenesc si iar ne inchinam la vitei de aur. Caci si acum suntem intrun exod ca poporul evreu de acum 2000 de ani i.h. Insa acum, nu mai fugim de faraon si de chinurile la care ii supunea pe evrei. Acum ne intoarcem catre el si mergem spre autodistrugere fara o tinta anume. Ne pecetluim singuri soarta zilnic si ne aruncam unii pe altii spre pierzanie in fiecare secunda.

Si acum ne trebuie un Moise sa scrie iar poruncile caci le-am uitat de mult si le-am incalcat de atatea ori.

    Ne-am facut alti dumnezei de mult si ne lasam credinta in politicieni mincinosi, in preoti pacatosi, in oameni care zambesc frumos, dar sunt falsi si goi in suflete.

    Ne-am facut chipuri cioplite pe care le veneram si le slujim zilnic. Veneram imagini de dive mondene, ne inchinam in fata trupurilor materiale ale unor muritori  si ne spovedim in fata cancanurilor si barfelor. Slavim oameni de moravuri usoare.

    Numele Domnului l-am dus de mult si l-am ingropat in desert si punem nisip pe el zilnic, cand preotii injura in biserici, parinti fut dumnezeii coiilor lor, neputinciosi dau vina pe divinitate pentru esecurile lor.

    Ziua a 7 a, n-am mai sfintit-o de cand am crescut. Acum muncim 8 zile din 7 pentru corporatii ce inghit oameni si nasc roboti. Muncim ca robii, condamnati la munca silnica ca sa producem pentru altii.

    Ne injuram parintii, nici macar de ziua lor nu-i cinstim, caci tatal e prea beat si pus pe scandal ca de obicei iar mama, satula de certurile de familie, se refugiaza zilnic in bratele altor barbati. Nu ii mai putem cinstii pe cei care au fost candva parintii nostri si acum sunt doar oameni care se autodistrug.

    Ucidem. Ucidem cu gandul, cu vorba, cu fapta. Ucidem pentru o paine, pentru o privire aruncata aiurea, pentru o vorba spusa la intamplare. Ucidem pentru diferentele de rasa, cultura, religie. Mame isi ucid pruncii si ii arunca in tomberoane, doctori lasa oameni sa moara in spitale, politicieni ucid mase prin legi date si taxe impuse. Ne ucidem pe noi zilnic, cand ne vindem pentru valori materiale. Ne ucidem sufletul secunda cu secunda.

    Desfranarea e peste tot. In manastiri, calugarite maritate pe vecie cu Dumnezeu, dau nastere la copii din flori. In biserici, mame fac si altceva in afara de spovedanie, sub sutana preotilor. Barbati isi parasesc familii pentru desfranate ce le ofera placeri trupesti. Preacurvie si desfranre peste tot, caci sexul acum vinde.

    Furam cu totii. De la copii care fura din magazine bomboane, pana la politicieni ce fura vieti, suflete, fura mase de prosti credului ce-i venereaza. Furi si tu, fur si eu, furam toti, dar ne furam intre noi. Ne furam copilaria singuri.

    Ridicam marturie mincinoasa impotriva aproapelui nostru si barfim si spune vorbe rele despre semenii nostrii, caci asa ne alimentam cu oxigen. Traiam in minciuni, barfe si zvonuri. Juram stramb in tribunale, cu mana pe Biblie.

  Poftim la tot e are aproapele nostru, ii vrem casa, masina, iubita, ii vrem viata lui. Desi avem viata noastra, o vrem pe a lui din rautate Vrem locul lui.fie ca ne trebuie sau nu.

Acum, Moise poate sa rescrie poruncile astea. Dupa ele ne ghidam si ele ne calauzesc drumul spre autodistrugere. 

Apocalipsa nu o sa vina din ceruri si nici pamanturile nu or sa se desparta sa ne inghita. Apocalipsa o faurim zilnicsi zlinic, pavam drumul spre ea cu caramida galbena. Nu e nevoie de niciun calendar mayas sa ne prezica asta. De fapt, mayasii nu au prezis nimic, doar au dedus ceva ce era evident. 

Cromatica

Tavanul alb, ca sa-mi aduca aminte ca sus e puritatea, pare atat de sus, vazut din patul meu. Am renuntat la culori si in camera mea, la fel cum am renuntat la culorile din afara camerei.
Am uitat rozul in care erau toate lucrurile pictate cand ram mic, am pierdut albastrul de langa albul Craiovei. Si parca nici de nuantele verdelui nu-mi mai amintesc.
Cer fara auriul soarelui, cer intunecat, plin de nori negrii. Nu stiu sa pictez raze de soare si daca incerc sa le pictez, pictez totul in efect de negativ. Nici macar sepia nu vad.
Nu mai percep nici tonuri de gri. Acum e totul ori alb, ori negru.
Si e negru intens, negru de fum, negru taciune stins. Negru ce-mi picteaza peretii camerei si se intinde si pe ventricole, cu trafaleti mari si plini de vopsea, trafaleti care incearca in fiecare zi sa acopere fiecare milimetru de perete.
Alb...pai ce e alb e atat de stralucitor ca nici nu indraznesc sa privesc spre el. E atat de orbitor incat inchid ochii de fiecare data cand privesc si totul devine iar negru, intens, negru de fum.
Zapada e alba, dar e murdara. I-au luat si ei puritatea. Pete de praf negru o murdaresc,  urme negre de pasi lasati de demoni in trup de oameni o intineaza. Urme negre, lasate de fiinte cu sufletul negru, cu minti intunecate si inimi rele. Negru in suflete candva pure...
Curcubeee fara culori se intind peste cerul negru. E alb si negru in 7 straturi si se intinde de aici pana departe, pana la capatul lumii si de acolo inapoi.
E o dualitate cromatica, ca o lebada alba ce se plimba pe un lac intunecat, intr-o noapte fara stele. E ca o floare colorata pusa intr-o vaza intr-o camera fara lumina. Ii vezi forma, dar nu vezi culoare, doar negru si conturul alb in intuneric.
E alb...e ....Negru....

Tu, vezi?

Seara de ianuarie friguroasa. Strada pustie, cu mainile adanc in buzunare, ma indrept spre casa. O masina de jmecherie trece pe langa mine cu basi in portbagaj. Un betiv isi cauta drumul cel bun printre cele 7 carari pe care vine. Ne intersectam, il las sa treaca si merg mai departe.
Sus, pe cer, luna plina, inconjurata de un cerc de umbra, priveste ca un ochi al divinitatii. Sus, e frumos.
Aici, jos, asfaltul umed face ca frigul sa fie si mai intens. Caini se plimba pe mijlocul strazii in haite, gunoaie la coltul strazii raspandite de vant, mai in fata o punga cu medicamente si seringi e imprastiata langa un gard. Cate o lumina se vede pe la fereastra vreunui apartament inghesuit in blocurile de beton, ca o candela aprinsa la vreun mormant, intrun imens cimitir. Si ochiul divinitatii priveste de sus linistit si ce frumos e sus...
Aleea din fata blocului meu e in bezna si parca de aici, ochiul de sus se vede si mai bine. Sus, e lumina si liniste, aici jos, aud maraituri, vad colti in intuneric si ochi rosii ce ma fixeaza din tenebre. Contrastand cu lumina de sus, intunericul de jos creste, maraitul se transforma in urlete, coltii devin palme ce cad greu pe fiecare obraz, fie ca e intors voit sau nu, iar ochii rosii, acum scuipa foc. Acum totul e doar un amalgam de umbre miscatoare, ce tuna si lovesc cu trasnete si se invart in jurul meu ca o tornada. Sunt prins in ochiul uraganului si stau acolo sub privirile ochiului din ceruri.
Si ce frumos e sus si ce furtuni sunt jos...