sâmbătă, 9 mai 2009

Poveste (partea a 2 a)

E inca intuneric afara. Doar undeva la orizont se vad cateva urme mai luminoase, semn ca se apropie rasaritul. Adancit in scaunul din comprtimentul treului, incerc sa deslusesc ceva prin bezna de afara, insa tot ce vad sunt doar lumini trimise de la mii de kilometrii departare, de cateva stele. Inchid ochii si te privesc. Inca dormi. Atat de linistita si fragila, atat de delicata, respiri calma. Surazi cand iti indepartez o suvita rebele, cazuta pe frunte, apoi te adancesti din nou in bratele somnului. Ma retrag de teama sa nu te trezesc. Inca putin si o sa fim din nou impreuna!

Spre orizont se vad si primele dare de lumina sangerie. Inca putin si o sa rasara soarele. Inca putin si o sa te strang iar in brate! 

Trenul serpuisete prin campiile intinse, trosnind din fiecare colt, parand ca se rupe in doua la fiecare metru parcurs, marindu-si viteza de parca ar fi tras de o intreaga herghelie de cai, iesita din cumplitele focuri ale iadului. Campul e luminat tot acum, insa o patura de nori tine soarele inca ascuns.

Inca putin, inca putin!

Orasul se contureaza din ce in ce mai bine in departare. Casele devin tot mai mari si intr-un final se vede gara. Am ajuns! 

Ies in viteza pe usa vagonului si pornesc goana nebuna spre casa ta. Soarele inca e tinut sub patura de nori, astfel incat mai am speranta ca nu o sa-ti bata in geam sa te trezasca.

Tresi strazi...doua....una....numarul 1.....numarul 3......

Privesc spre cer, apoi spre fereastra ta. E inca in umbra. Tu, inca dormi.

Deschid usa si ma strecor langa patul tau, iti mangai tampla, apoi te sarut.

Buna dimineata!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu