Toate panzele sus

In mai putin de o ora ridicam ancora si ne mai oprim in Dunare. Sper sa dam de sirene, himere, meduse si alte creaturi fantastice. Pornim o odisee,mai tare decat cea a lui Homer (ala grecu, nu Simson).
O ultima privire pe bagaje: sac de dormit, doua haine, bere, mancare, cutit, lanterna, foc, ...bere...avem de toate.
Asa ca, vant la pupa si ne vedem la bulgari! Revin maine cu jurnalul de bord.

1000 de moduri de a te sinucide sau cum sa mori ca un sef

Porneste-ti masina de 30 de mii, si condu-o ca jmecheru cu 150 pe un drum de iarna, acoperit cu gheata. Franeaza brusc langa un pom si infasoara-te in jurul lui, pana te faci comserva de ton maruntit. Eu, o sa stau apoi langa resturile masinii tale si o sa fac glume proaste la 112, doar ca sa tin linia ocupata, sa nu te poata ajuta cineva.
Mergi plin de mandrie si ingamfare pe langa oameni care sufera si zambeste, ba chiar razi in hohote cand treci pe langa vietile lor mizerabile. Umfla-te atat de mult incat o sa pleznesti la un momentdat. Stai linistit, o sa fiu si aici langa tine sa ma asigur ca nu te ajute nimeni. Ba chiar o sa iau un furtun cu apa si o sa te imprastii si mai mult pe asfalt, sa fiu sigur ca nu te mai recompuii.
Taie-ti degetul cand iti tai painea pentru caviar, apoi intr-un exces de zel continua si taie-ti mana, piciorul si intr-un final gatul. O sa fiu langa tine sa iti pun sare pe rani si apoi sa te spal cu spirt, sa nu cumva sa te infectezi.
Incearca sa citesti o carte si o sa simti cum neuronal tau se imbraca in explozibil si se omoara intr-un gest demn de Jihad. Eu o sa-ti sun toate rudele, sa le anunt ca ai incercat ceva ce nu a incercat nimeni din neamul vostru si ca ai fost un om indraznet. Un adevarat temerar al natiei sale. O sa ai parte si de o statuie in orasul tau natal din olt, statuie pe care sa se cace toate pasarile cerului.
Apuca-te si numara-ti toti banii, pana iti trece tot timpul sit e stingi incet. Dupa cum se stie, numaratul oilor ajuta sa adormi. La bani, daca ii numeri sufficient de mult, poti sa cazi in somnul de veci. Daca nici asta nu ajuta sa adormi definitive, incearca sa iti numeri banii intr-un cartier plin de oameni nevoiasi, care ar face orice sa puna man ape ceva de valoare. Inclusiv sa o faca pe terapeutii anti-insomnie. Au si retete; lame, cutite, cam orice ar putea sa faca o gaura in tine, sa poti primii somnul cu bratele incrucisate pe piept.
Fa-ti casa cu 5 nivele si pisicina. Lasa piscine goala, urca-te la ultimul etaj si arunca-te in gol. Nu cred ca betonul e mai tare decat capul tau incuiat. Si nici tu nu crezi asta, asa ca zboara puiule, zboara!
Unge-ti corpul plin de sunci s grasimi cu mancare deanimale, sange prospat si agatat-ti doua bucati de carne de creier si dupa sari intr-o curte plina de pitbuli. Alearga, moartea vrea sa fi in forma cand vine.
Incearca orice-ti trece prin cap, inclusiv un glont. Dar numai sa nu fi la fel de prost tintas ca Nastase. Pune-ti imaginatia la contributie si fi creative pana iti intalnesti creatorul!
Si daca orice altceva da gres, suna-ma! Stii ca sunt langa tine cand esti in impas!

Ce ma enerveaza recent

Sau nu neaparat, recent, doar ce ma enerveaza in general....

Sa incepem cu bacul. Cat de dobitoc poti sa fi sa nu iei un bac? Ai 3 materii la care trebuie sa inveti mai putin decat ai invata la un singur curs intr-o facultate. Ce grad de handicap mental trebuie sa ai ca sa nu fi in stare sa scrii ceva pe foile alea incat sa iei un amarat de 5? “Pai stii, ne-au pus camere si nu ne-am putut concentra…” Pai si cand faceti filme porno sau va protituati prin camere de videochat, nu aveti emotii? Acolo va puteti concentra? Liniile de coca puteti sa le trageti, in schimb la o amarata de probleme de mate nu puteti desena un triunghi. Generatie de retardati, pe care nici daca i-ai duce la Calafat, sa treaca la bulgari, nu ar reusii sa treaca Dunarea, ca n-ar putea lua nici macar bacul ala spre Vidin.

Ma enerveaza prostii cu bani, dar prostii la modul : “am bani, dar nu stiu sa numar”. Genul ala de oameni, care vin sa plateasca ceva cu file cec si nu stiu sa scrie. Tipul ala de oameni pe care daca ii pui sa semneze, mazgalesc ceva pentru ca ar fi urat sa puna degetul cu cerneala pe foaie. S-ar face de ras ca nu stiu sa scrie. Ma enerveaza oamenii astia, care au invatat in aia 2 ani de scoala pe care i-au facut, doar cifrele. Daca ii intrebi de alfabet, or sa-ti raspunda ca e supa lor preferata.
Ma enerveaza oltenii de olt. Ma enervau de mult, ma enerveaza si acum in continuare. Serios, la ei acolo in olt, nu exista fabrici de prezervative? Cum au ajuns sa se inmulteasca specimenele alea? Fara niciun pic de urma de neuron, doar cap gol, fara nicio particula de circumvolutiune.
Ma enerveaza cretinii care nu gandesc si actioneaza fara logica. Sefii care dau ordine sau fac ceva doar ca sa arate ca sunt sefi. Ma enerveaza ziua de salariu, cand stiu ca banii imi ajung pana la asfintit si pentru cacatu asta de salariu trebuie sa trag pe branci, in timp ce ai mari stau si se freaca pe burta.
Ma enerveaza ca Nastase a ratat si s-a “impuscat” doar in gat.
Ma enerveaza tiganii, astia, m-au enervate dintotdeauna. N-am explicatie, nu pot sa spun de ce, doar ca ma enerveaza, nu-i suport si as vrea sa dispara natia lor de pe pamant.
Ma enerveaza multe si ce e scris mai sus e doar putin din ce as putea spune, dar nu mai zic nimic, las muzica sa vorbeasca:

Introspectie

“Buna ziua! Bine-ai venit! Ia loc te rog pe canapea. Aseaza-te comod si hai sa ne relaxam.” Si in timp ce imi spune astea, pune o muzica ambientala si toarna un pahar de vin rosu.
“…povesteste-mi ce s-a intamplat. Cum ai ajuns aici, despre ce vrei sa vorbim”. Eu, intins pe canapea, privesc tavanul si nu zic nimic. Nu imi vine in minte decat culoarea vinului, rosul ala inchis, sangeriu si-mi amintesc de o paleta cromatica de pe o picture veche: rosu de vin, verde de-absint.
Si-apoi mai e si pianul ala care se aude si nu-mi dau seama daca e doar in urechea mea sau il aude toata lumea. Cert e ca il vad si pe pianist, cantand pe o terasa in fata unui soare in apus si totodata, cantand intr-o zi ploiasa.
Cum am ajuns aici? Ma plimbam pe o strada marginita de case vechi, de ziduri medievale, de parcuri mari. Ma plimbam pe o strada pietruita, pe care se turna un film despre al 2-lea razboi mondial. Am lasat strada in urma, ajungand pe varfuri de munti, unul mai inalt decat celalalt, unde am zburat cu vulturii.
“Ce vezi acum?” , imi intrerupe vocea aspra, gandurile.
Eu, inca intins pe canapea, privesc albul tavanului, dar vad…vad negura…un intuneric rece, un intuneric primordial, intunericul de dinaintea luminii. Unde sunt culorile, formele, viata? Sunt doar eu si…nimicul…si acel eu, de fapt e umbra mea, caci eu, eu zac zdrobit de stanci. Am cazut de pe varful muntilor si acum zac in intuneric.
Respir adanc ca dupa un inec si tresar speriat. Sunt tot in camera intunecoasa, tot pe canapea. N-am cazut, nu m-am zdrobit si pot chiar sa zbor.
“ De fapt vreau sa iti spun ce m-a adus aici” dar cuvintele se pierd si imi sunt aduse inapoi de ecoul camerei goale. Caut cu privirea pe cel care imi vorbise pana acum si apoi realizez ca sunt doar eu in fata unei oglinzi mari, o oglinda care parca deschide o alta lume in spatele ei si tot odata o alta lume in spatele meu.
Si daca eu sunt pacientul venit sa se confeseze in fata unui pishiatru, iar psihiatrul este tot pacientul care vrea sa isi descarce sufletul, inseamna ca eu sunt pihiatrul pacientului meusi tot odata pacientul psihiatrului meu.
Paharul de vin rosu sta pe marginea mesei, jumatat gol. Muzica de pian isi duce ultimele acorduri. De undeva, o voce se aude incet, aproape soptit:
“…povesteste-mi, ce s-a intamplat! Cum ai ajuns aici,….despre ce vrei sa vorbim….”
Pianul tace, paharul se rastoarna si cade de pe masa, lumea din oglinda cade in intuneric.
….
“Buna ziua! Bine-ai venit! Ia loc, te rog, pe canapea….”